PNL
-
Politică

Reziștii ies în stradă pentru Ciucu și Fritz: Primul protest pro-corupție din România
O scenă de un absurd desăvârșit se desfășoară în aceste zile în stradă. Mișcarea „#Rezist”, autoproclamată odinioară campioana absolută a…
-
Politică

SURSE Au apărut tensiuni la negocierile dintre PSD și Adrian Veștea: Se amână votul din Parlament. AUR ar putea intra la guvernare
Premierul desemnat Adrian Veștea anunța, ieri, că va depune programul de guvernare și lista miniștrilor ”la primele ore”, dar se pare că…
-
Politică

Țara trebuie salvată din mâinile lui Bolojan! Cum au ajuns politicile de austeritate și capturarea Palatului Victoria să ruineze economia României
România traversează un moment de o gravitate extremă, iar semnalele de alarmă din mediul economic și social indică un colaps…
-
Politică

PSD și-a anulat întâlnirea cu Adrian Veștea: Toți ochii sunt pe UDMR
Liderii PSD ar fi urmat să se întâlnească, în această dimineață, cu Adrian Veștea, dar această întâlnire a fost amânată. Conform surselor…
-
Politică

Adrian Veștea face primul anunț după ședința PNL: Nu-mi depun mandatul. Voi continua negocierile. Nu trădez PNL
Ședința PNL în care liberalii au decis să nu îl susțină pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, funcție pentru care a…
-
Politică

AUR e cu REZISTII! Nu votează guvernul Veștea, la fel ca Bolojan și Fritz
Răsturnare totală de situație pe scena politică românească. Într-un gest care îi va lăsa cu siguranță mască pe propriii alegători,…
-
Economie

Datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele luni din 2026
Datoria totală externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului 2026, potrivit datelor prezentate luni…
-
Politică

Trădătorul Bolojan, out din toaleta Guvernului în care s-a baricadat cu câțiva partizani
Un fost șofer de camion, bișnițar de profesie, cocoțat în vârful economiei de generația de spălați pe creier de la…
-
Politică

Premierul desemnat Adrian Veștea respinge zvonurile despre o ruptură în PNL: „Voi rămâne membru al partidului”
Adrian Veștea a respins posibilitatea de a-și crea propria formațiune politică, pe fondul tensiunilor din Partidul Național Liberal și al…
-
Politică

Liderii PNL se întâlnesc luni pentru a discuta desemnarea lui Adrian Veștea ca premier. Cîmpeanu: E un om foarte potrivit
Senatorul PNL Sorin Cîmpeanu a declarat, duminică, că liderii liberalilor se vor întruni într-o ședință a Biroului Permanent luni de…
-
Politică

Adrian Veștea susține că are peste 240 de voturi pentru Guvern
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, duminică seara, la Euronews, că nu se consideră „trădător” după ce a acceptat propunerea președintelui Nicușor…
-
Politică

Adrian Veștea dă primul mesaj după ce Ilie Bolojan s-a enervat pe nominalizarea sa: PNL să se așeze la masa discuțiilor
Adrian Veștea vine cu primul mesaj după ce a fost nominalizat ca premier de Nicușor Dan. Veștea spune că PNL…
-
Politică

Ilie Bolojan, ascuns la Chișinău, pierde controlul partidului. PSD intră în joc și se dorește refacerea coaliției
Anunțul surpriză din această dimineață al președintelui Nicușor Dan nu a fost chiar o surpriză decât pentru tabăra Bolojan din…
-
Politică

Primul parlamentar PNL care rupe linia dură și îl susține pe Adrian Veștea: „România are nevoie de un guvern acum”
Deputatul PNL Răzvan Prișcă a anunțat public că îl susține pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, în plină tensiune…
-
Politică

Iuda Bolojan ține România captivă și aruncă țara în haos
România traversează una dintre cele mai profunde crize politice din istoria recentă, iar epicentrul acestui blocaj poartă un singur nume:…
-
Politică

Trădătorul Bolojan îl acuză pe Nicușor Dan că vrea să rupă PNL: „Nu am fost informați anterior. Un act ostil”
Trădătorul de patrie Ilie Bolojan, slugă a imperialismului franco-german, a declarat că nu a fost informat de intenția președintelui Nicușor…
-
Politică

Ieșire nervoasă din PNL: Sorin Grindeanu e un laș. Vreau să devină premier, să ne arate ce poate
Atac extrem de dur din PNL la adresa lui Sorin Grindeanu. Un cunoscut liberal îi cere să intre la guvernare, să…
-
Politică

Ce subvenții uriașe încasează lunar partidele parlamentare
Când vine vorba de subvenționarea partidelor politice, nu mai este criză, iar cel mai elocvent exemplu este luna iunie a…
-
Politică

RAAPPS a făcut publice contractele de închiriere. Cât plătesc PNL, PSD și USR pe sediile de partid –
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele…
-
Politică

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, vor avea salarii de peste 30 de mii de lei
În timp ce românilor li se cere să strângă cureaua, să accepte taxe mai mari, cheltuieli mai multe și promisiuni…
-
Politică

Gabriel Pleșa, primarul traseist din Alba Iulia este un plagiator
O nouă pată de impostură academică și morală mânjește clasa politică din România. Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei…
-
Economie

Sondaj: Frica de scumpiri se adâncește. 73% dintre români cred că vor trăi mai prost peste un an
Românii resimt frica de scumpiri în lanț. Cel mai recent sondaj economic lunar realizat de IRSOP arată că, în mai,…




















