Experţii din China spun că ţara s-ar putea confrunta cu al cincilea val al pandemiei de coronavirus. Cum au împărţit specialiştii chinezi valurile

Wu Zunyou, epidemiolog şef la Centrul chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), a declarat că ţara a experimentat deja patru valuri de infecţii şi un al cincilea este posibil, relatează South China Morning Post.
Focul iniţial din Wuhan a fost primul val, care a fost adus sub control la începutul lunii martie, a spus Wu. Al doilea a fost un focar regional creat de cazuri importate în oraşe din nord-estul Chinei în aprilie şi mai.
Al treilea val a început la o piaţă de alimentelor din Beijing în iunie, iar al patrulea a fost cazurile sporadice din iulie în oraşul Dalian aflat în vestul Chinei, a spus el.
„Cu excepţia focarului iniţial din Wuhan, focarele au fost cazuri sporadice, regionale şi au fost aduse sub control”, a spus el.
Izolarea cazurilor asimptomatice şi urmărirea contactelor au fost măsuri importante şi eficiente pentru a limita răspândirea virusului, a spus el.
Şi alţi epidemiologi din China au subliniat, de asemenea, necesitatea unor măsuri puternice de prevenire şi control în această iarnă.
Zhong Nanshan, director al principalului laboratorului de stat pentru boli respiratorii, a declarat vineri la un forum că pandemia Covid-19 va continua să se răspândească în iarnă şi primăvară.
De când a început criza la sfârşitul anului trecut, peste 30 de milioane de infecţii cu coronavirus au fost raportate în întreaga lume şi aproape 950.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza Covid-19.
Sursa: Mediafax
- Scandal în ograda lui Ciordis! Lacheii lui Ciolacu au sărit la gâtul primarului Toma
Un război fratricid a izbucnit în fieful de la Buzău al liderului PSD, Marcel Ciolacu. Liniștea de fațadă a social-democraților s-a spulberat după ce Romeo Lungu, președintele PSD Buzău și unul dintre cei mai obedienți executanți ai ordinelor de la centru, a primit misiunea de a-l reduce la tăcere pe primarul Constantin Toma. Tensiunile au … - FOTO: Grindeanu și Bolojan, parte la genocidul din Fâșia Gaza. Tarom și Hisky, companiile care au transportat armament printre bagajele călătorilor
România a ajuns pe „lista rușinii” a Organizației Națiunilor Unite. Într-un act de cinism instituțional fără precedent, statul român, sub oblăduirea decidenților politici precum Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, a transformat compania națională Tarom și operatorul privat HiSky în curieri de moarte. În timp ce românii mergeau în vacanțe sau pelerinaje, sub picioarele lor, în … - Cât mai e șpaga în primăria lui Piedone: 15.000 de euro pentru o autorizație
Arhitectul șef al Primăriei Sector 5 și directorul adjunct al Poliției Locale sunt acuzați de DNA că au primit mită pentru grăbirea obținerii documentelor necesare finalizării unor imobile. Mai multe persoane, inclusiv un administrator de firme, au fost reținute în dosarul de corupție care vizează trafic de influență, luare de mită și fals intelectual. Procurorii … - Constantin Toma (PSD): Bolojan, premier mai bun ca Ciolacu
Constantin Toma susține că amenințările PSD privind ieșirea de la guvernare sunt nejustificate și periculoase, afirmând că partidul nu a luat niciodată în calcul serios acest scenariu. El avertizează că astfel de declarații pot afecta stabilitatea politică și economică, mai ales în contextul măririi taxelor și impozitelor. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că … - Dosarele Epstein fac valuri la Londra. Șeful de cabinet al premierului britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia
Șeful de cabinet al premierului britanic Keir Starmer și-a anunțat duminică demisia, pe fondul controverselor legate de numirea lui Peter Mandelson în funcția de ambasador la Washington, în pofida legăturilor acestuia cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, notează AFP. „După o analiză atentă, am decis să demisionez din Guvern. Decizia de a-l numi pe Peter …




