Politicianul una zice, alta face! Marcel Ciolacu şi alţi colegi de partid au fost amendaţi pentru că nu au respectat regulile anti-Covid la un restaurant

Marcel Ciolacu a fost surpins într-un restaurant din Buzău, sâmbătă seara, la o masă alături de alte 11 persoane, încălcând normele de distanțare. La masă se afla și fostul premier Mihai Tudose.
„În urma unor sesizări, cu privire la eventuale încălcări ale normelor sanitare în vigoare în incinta unei unități turistice din județul Buzău, un echipaj de poliție s-a deplasat la locația indicată, pentru a face verificări în sensul celor sesizate și pentru a lua măsurile legale în situația confirmării celor semnalate. La momentul sosirii la adresă, polițiștii au constatat că în interiorul incintei se aflau 3 persoane și alte 3 erau în afara spațiului închis. S-a constatat că parte din personal nu respecta întocmai măsurile de protecție individuală. Astfel, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020 privind privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Având în vedere și imaginile apărute în spațiul public, polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate derularea activităților la locația operatorului economic și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Buzău.
Potrivit datelor prezentate de Realitatea Plus, la sosirea echipajului poliției, grupul surpins în imagine nu se mai afla la masă. Marcel Ciolacu ar fi fost deja contactat de polițiști, iar acesta le-ar fi furnizat toate datele persoanelor cu care s-a aflat la masă, transmite Realitatea Plus.
Imaginea care arată cum grupul în care se află Marcel Ciolcu încalcă normele sanitare a fost suprinsă în restaurantul „Țara Luanei” din Sărata Monteoru.
Sursa: G4Media
- Panorama, o altă publicație neomarxistă care își încheie activitateaPanorama.ro, site de jurnalism explicativ parte din grupul ZYX Publishing Group, își încetează activitatea începând cu data de 1 septembrie 2025, potrivit unui comunicat al grupului de presă ZYX, din care face parte și HotNews. Lansat în iulie 2021, Panorama.ro își încetează activitatea după patru ani. „Nu este o surpriză că, în actualul context economic, …
- Bolșevicii de la G4media au vândut afacerea celui pe care îl numeau omul de casă al PSDȘtirea achiziției publicațiilor din grupul G4Media de către compania de presă a lui Radu Budeanu a răscolit presa și rețelele sociale într-o zi deja călduroasă. În stilul său de pompozitate necamuflată, Radu Budeanu a apărut în poză, alături de cei doi jurnaliști fondatori ai G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, de la care practic a cumpărat. Ca …
- La PSD e plin de hoți și proști! Ce îi trece prin cap lui Budăi: Taxarea în plus a celor care câştigă peste medie asigură venituri mai mari decât Pachetele 1 şi 2Fostul ministru PSD al Muncii, Marius-Constantin Budăi a afirmat, marţi, într-o postare Facebook, că aplicarea impozitării progresive ar asigura venituri mai mari la bugetul de stat faţă de Pachetele 1 şi 2 de măsuri ale Guvernului Bolojan. În plus, susţine el, se vor reduce diferenţele economice între cetăţenii care obţin venituri mari şi cei cu …
- Sorin Grindeanu, lacheul USR. Ședință la PSD, degeaba„Dl. Grindeanu a ajuns în halul în care se ia “dur” de USR doar “pe surse”, că el n-are curaj să vorbească. A descoperit, a avut o revelație, o epifanie în ședința degeaba a PSD că useriștii sunt “ticăloși fără educație” și cică nu-s creștini”, scrie, pe Facebook, jurnalista Sorina Matei. „Dacă este să ne …
- Codruța Kovesi i-a dat „clasare” lui Ilie Bolojan! Povestea mega-dosarului DNA „Tranzacții imobiliare ilegale”Dosarul în care actualul premier al României, Ilie Bolojan, a fost cercetat pentru că ar fi oferit informații privilegiate în cazul unor tranzacții imobiliare ilegale a fost clasat în data de 2 martie 2016, printr-o ordonanță a Direcției Naționale Anticorupție. DNA era condusă, în acea perioadă, de Laura Codruța Kovesi. La momentul declanșării anchetei, Bolojan …