Mircea Băsescu, fratele fostului președinte, a pierdut procesul intentat statului român la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, joi, ca inadmisibilă acțiunea intentată statului român de către Mircea Băsescu.
Fratele fostului președinte a reclamat că nu a avut parte de un proces corect pentru că i-au fost respinse anumite probe de către instanțele din România. De asemenea, el a reclamat faptul că una dintre încercările de liberare condiționată i-a fost respinsă, că a fost purtat în cătușe în fața presei, dar și că s-a scurs în presă rechizitoriul întocmit de Parchet în cazul său. Judecătorii de la CEDO au respins toate cererile lui Mircea Băsescu.
Acțiunea la CEDO a fost depusă în luna septembrie 2017, după eliberarea fratelui fostului președinte.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că a primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat, astfel, decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.
Sursa: G4Media
- Românii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți teologi creştini
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”, informează news.ro. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri … - VIDEO: „Zidul Berlinului” din nordul Europei
Construcţia unui gard de 280 de kilometri care separă Letonia de Rusia a fost finalizată marţi, după mai mulţi ani de lucrări şi o investiţie de 166 de milioane de euro, informează EFE, conform Agerpres. Potrivit postului de televiziune leton LRT, construcţia acestei bariere la frontieră a fost finalizată marţi, acesta fiind unul dintre „cele mai importante proiecte de … - Cod galben de vreme rea: meteorologii anunță ninsori, viscol și precipitații extinse
Meteorologii anunţă, joi, că aria precipitaţilor se extinde în cea mai mare parte a ţării şi sunt aşteptate ninsori semnificative în zonele montane, până sâmbătă. De asemenea, în mai multe zone ale ţării se anunţă vânt puternic, pentru zona de munte fiind emisă o avertizare cod galben. Informarea meteo emisă de ANM ANM a emis o informare meteo, … - Incident grav la metrou: un tren a sărit efectiv de pe șine. Două stații sunt închise
Un incident grav s-a petrecut miercuri seară la metrou unde un tren a deraiat și a sărit de pe șine la stația Laminourului, ne-au precizat surse avizate. Chiar și la această oră, spun sursele citate, stațiile de metrou Laminorului și Străulești sunt închise traficului. Până la momentul transmiterii acestei informații, Metrorex nu a făcut publice nicun fel de detalii … - Armata română a ridicat două avioane de luptă după atacul Rusiei: mesaj Ro-Alert pentru cei din Tulcea
Joi, 1 ianuarie, au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România. Sistemul de supraveghere al Ministerului Apărării Naționale a identificat vehicule aeriene lansate de Federația Rusă către porturile ucrainene de la Dunăre, pe direcția Ismail, transmite ministerul român al Apărării. „În jurul orei 10.00, două aeronave de …