PoliticăȘtirile 60m.RO

Paleologu, Cristi Diaconescu și Mihai Neamțu refuză candidatura la Primăria Bucureștiului. De nevoie, candidează Băsescu

Teodor Paleologu, Cristian Diaconescu și Mihai Neamț sunt doar trei dintre numele vehiculate pentru a se lansa în cursa pentru București din partea Partidului Mișcarea Populară.

Preluat de către eurodeputatul Eugen Tomac de la Elena Udrea, pe fondul problemelor de natură penală din vremea în care a fost ministru la dezvoltare, partidul lui Traian Băsescu nu găsește soluții și primește refuzuri pe linie.

Pare că nimeni nu este dispus să se arunce într-o bătălie benefică numai pentru partid, adică dispus să tragă după sine lista pentru consilieri locali.

Așa că lupul bătrân, Traian Băsescu, va fi din nou luptătorul de serviciu, asta deși funcția ar reprezenta o retrogradare mai mare decât poziția de europarlamentar, iar o luptă pierdută îi va știrbi și mai mult imaginea.

Acum câteva luni fostul președinte cerea să se strângă rândurile în jurul lui Nicușor Dan, dar astăzi se uită pe cifrele politice și pare că acest joc va face din partidul său principalul pierzător. Practic cu Nicușor Dan în față voturile se vor duce preponderent spre PNL și USR.

  • Avertismentul medicilor veterinari: „ANSVSA și Guvernul nu lucrează pentru interesul României, al crescătorilor de animale, lucrează pentru interesele altora, nu ale românilor”
    Medicii veterinari îi avertizează pe actualii guvernanți că pun în pericol siguranța alimentară a României, prin măsurile aberante ale premierului Ilie Bolojan, dar, mai ales, prin deciziile rupte de realitate ale președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu. O scrisoare deschisă, de o duritate fără precedent, adresată actualilor guvernanți de către medicii veterinari, scoate în evidență dezastrul prin care este periclitată siguranța alimentară a României. Practic, medicii veterinari avertizează că România riscă să se transforme într-un uriaș focar de toxinfecții alimentare, ca urmare a deciziilor aberante luate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu. SCRISOARE   DESCHISĂ, CĂTRE PREȘEDINTELE …
  • ”Premierul” Grindeanu, cel mai negru coșmar peste falimentul României – omul corupților și al privilegiilor
    România se pregătește să trăiască scenariul de groază absolută. Într-o țară aflată deja în moarte clinică economică, viitoarea rotativă guvernamentală nu aduce o soluție, ci călăul final. Instalarea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier nu este doar o schimbare de gardă, ci revenirea brutală a „Omului Mafiei” la butoanele puterii, gata să securizeze privilegiile castei și să îngroape definitiv orice speranță de reformă. Dacă credeam că am atins fundul sacului, Grindeanu vine să ne arate că există și subsol. Profilul viitorului premier se conturează sinistru: un gardian al sistemului ticăloșit, trimis să execute visul de aur al corupților și …
  • Covrigarul de la Buzău și soldatul Ciucă au dus țara-n gard. Bolojan a stins lumina
    Dacă te uiți pe geam, peisajul economic arată ca după un bombardament, deși n-a căzut nicio bombă. Singurele explozii au fost cele ale prețurilor și ale deficitului bugetar. Într-o horă a neputinței, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au dansat pe marginea prăpastiei până când țara a alunecat cu totul. Iar când toți așteptau un salvator, Ilie Bolojan a venit nu cu o frânghie, ci cu lopata, să definitiveze groapa. De ani de zile, scena politică a fost dominată de un cuplu toxic, vândut românilor sub eticheta mincinoasă a „stabilității”. În realitate, a fost stabilitatea mediocrității și a jafului instituționalizat. Covrigarul …
  • Declarațiile de avere ale politicienilor devin secrete din iunie
    Parlamentarii din Comisia de Administrație a Camerei Deputaților au dat aviz negativ legii care ar trebui să rectifice problemele legate de declarațiile de avere. Votul împotrivă vine după ce oricum actul normativ a fost tergiversat câteva luni. Între timp, demnitarii, aleșii și directorii de instituții și autorități nu declară public averea.Pe 29 mai 2025, CCR a dat o decizie care a bulversat sistemul privind declarațiile de avere și interese implementat, cu mare greutate, în 2010. Curtea a decis că anumite articole sunt neconstituționale parțial sau integral.Politicienii au profitat imediat de hotărârea CCR. În 2025, declarațiile de avere pentru 2024 nu …
  • Baronul cu 8 clase anunță când pică Bolojan
    Șeful Consiliului Județean Ilfov și persoana care este văzută drept liderul grupării anti-Bolojan din PNL, Hubert Thuma, crede că mandatul de premier al lui Ilie Bolojan depinde de trecerea legii bugetului. Totodată, Thuma a admis faptul că s-a întâlnit cu premierul despre problemele interne din partid. Hubert Thuma a declarat la Antena 3 CNN că speră ca Bolojan să țină cont de sugestiile partidelor din Coaliție la formarea bugetului. Thuma amintește că nu poți guverna liniștit fără majoritate parlamentară. „Eu sper să țină cont de ele (de recomandările colegilor de coaliție PSD și UDMR – n.r.). Este o aritmetică parlamentară. …
  • Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
    România își păstrează ratingul la nivel BBB-, cu perspectivă negativă, după cea mai recentă evaluare a agenției Fitch Ratings. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că decizia confirmă încrederea partenerilor externi în direcția actualei guvernări și subliniază că ajustarea fiscală și disciplina bugetară rămân obiectivele centrale ale Executivului. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că menținerea ratingului reflectă încrederea partenerilor externi în capacitatea Guvernului de a gestiona stabilitatea economică. „Prioritatea rămâne continuarea procesului de disciplină bugetară şi de ajustare fiscală”, susține acesta. Totodată, Nazare a transmis că: „Partenerii noştri externi au încredere în capacitatea acestui Guvern de a lua deciziile pentru stabilitatea României”. De ce a …
  • Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: ‘D-aia v-ați nenorocit!’
    Dana Budeanu a postat pe pagina de Facebook un mesaj în stilul său caracteristic, în care îl atacă în termeni duri pe primarul Sectorului 3. Creatoarea de modă îi cere lui Sorin Grindeanu să-l excludă pe Robert Negoiță din PSD. Primarul Sectorului 3 este vizat de o anchetă DNA, în 5 februarie având loc percheziţii atât la locuinţa sa, cât şi la Primăria pe care o conduce. Procurorii susţin că Robert Negoiţă ar fi provocat un prejudiciu de peste 900.000 de lei Primăriei. Dana Budeanu cere excluderea lui Negoiță din PSD Dana Budeanu a reacționat dur după ce Tribunalul Bucureşti a admis joi …
  • Noi privilegii pentru feudalii care conduc spitalele: Comisia de Sănătate condusă de Adrian Streinu Cercel (PSD) vrea salarii mărite și mai multe zile de concediu pentru șefii spitalelor de stat
    Comisia de Sănătate din Senat, condusă de fostul director de spital Adrian Streinu Cercel (PSD) a propus ca membrii conducerii spitalelor de stat să primească salarii mai mari și concedii mai lungi, potrivit amendamentelor consultate. Streinu Cercel a fost director al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balș din București și este un personaj extrem de influent în sistemul medical. Comisia de Sănătate a introdus modificările într-o lege de reformare a sistemului sanitar adoptată de guvernul Bolojan. Mai precis, Comisia de Sănătate vrea ca programul de lucru pentru membrii din comitele directoare din unitățile spitalicești să fie redus cu 4 zile pe lună …
  • Bogdan Bugheanu, supraveghetorul activelor Lukoil propus de Ministerul Energiei, a comis un accident în 2017, băut la volan
    Bogdan Ion Bugheanu (55 de ani), propus recent, de Ministerul Energiei, în funcția de supraveghetor al activelor Lukoil din România, a fost condamnat penal definitiv, în 2022, pentru că a condus băut la volan, alcoolemia fiind depistată după ce a comis un accident soldat cu victime, arată o sentință judecătorească. Una dintre victime a avut nevoie de 70-80 de zile de îngrijiri medicale, dar Bugheanu a scăpat de o condamnare pentru vătămare corporală din culpă după ce a achitat o sumă de bani, iar persoana respectivă și-a retras plângerea. Ulterior, printr-o cale extraodinară de atac, Bugheanu a scăpat și de …
  • Ciordis a nenorocit România: „Pacientul e mort, operația reușită”
    Dezastrul lăsat în urmă de fostul premier Marcel Ciolacu nu se măsoară doar în deficit excesiv, ci într-un atentat direct la democrație. Sub masca „stabilității”, liderul PSD a transformat bugetul țării în propriul portofel, ocolind Parlamentul și călcând în picioare deciziile Curții Constituționale. Bilanțul: 6,5 miliarde de euro deturnate prin Fondul de Rezervă, o sumă colosală tocată discreționar, fără nicio rectificare bugetară reală. România a fost operată pe cord deschis de un „chirurg” amator, iar rezultatul este cel așteptat: „Pacientul e mort, operația reușită”. Marcel Ciolacu a guvernat prin dictat, transformând Fondul de Rezervă al Guvernului (FRG) – un instrument …
  • Rezistența Republicii Moldova în fața Rusiei, subiect de dezbatere la Conferința de Securitate de la Munchen
    Experiența pozitivă a Republicii Moldova în combaterea amenințărilor hibride va fi temă de discuție la Conferința de Securitate de la München din aceste zile, unde participă și preşedinta Maia Sandu, arată o analiză Deutsche Welle. Este cel mai important forum internațional dedicat securității globale la care și-au confirmat prezența numeroşi șefi de stat și de guvern din întreaga lume. Președinta Maia Sandu va fi însoțită la reuniunea de la München de ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi. Diagnosticul corect de securitate care a salvat Moldova După invazia Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, Republica Moldova și-a adaptat strategia militară, de securitate …
  • Primăria Dragomirești plătește 100 de mii de lei pentru mărțișoare și ciocolată. Primarul PSD: „Un cadou pentru doamnele din comună”
    Primăria comunei Dragomirești, din județul Dâmbovița, a decis să cumpere mărțișoare și ciocolată pentru sărbătorile de 1 și 8 Martie în valoare de aproximativ 100.000 de lei. Edilul spune că este o tradiție pe care o respectă an de an, iar fiecare femeie din localitate va primi câte o atenție. Ba chiar că bugetul alocat în acest an a fost redus, având în vedere că în alți ani oferea în plus flori și organiza petreceri la căminele culturale. Dragomirești este o comună din Dâmbovița care are aproximativ 8.800 de locuitori. Anual, în luna martie, femeile primesc câte o „atenție” din …
  • Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită
    Pompierii intervin, vineri, pentru a stinge un puternic incendiu care a cuprins mai multe vehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei. O persoană a fost găsită decedată la faţa locului. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând și alte 3 autovehicule din proximitate, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov. Până in momentul de față au fost identificate 2 victime, dintre care una decedată. La locul incendiului au intervenit 2 autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare și 2 echipaje SMURD, Știre în curs de actualizare…

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button