PoliticăȘtirile 60m.RO

La un arbore tăiat legal se mai taie unul ilegal

Deputatul român Marius Bodea își toarnă colegii politicieni și spune adevărul știut de toată lumea, dar greu de rostit: la un copac tăiat legal, un altul se taie ilegal.

La moment deputatul este independent. El a propus un proiect de lege prin care să se interzică tăierile în perioada stării de urgență și alertă.

În perioada aceasta, final de mandat, campanie electorală, partidele se întrec în propuneri care mai de care mai populiste. Ar fi bine să se și aprobe, dar toate pică în parlament, președinte sau Curtea Constituțională.

Este doar o altă încercare a politicienilor de a cerși voturile, fiind suficienți creduli.

  • În România sunt zeci de mii de ascultări sub fals mandat de „securitate națională”
    România anului 2025 se află într-un moment periculos: statul a început să-și spioneze propriii cetățeni, invocând „siguranța națională” ca pretext pentru control total. Zeci de mii de români sunt interceptați fără legătură reală cu securitatea țării — profesori, jurnaliști, politicieni de opoziție, antreprenori, oameni simpli. Nu pentru că ar amenința statul, ci pentru că deranjează sistemul. Aceste mandate de ascultare, emise sub eticheta vagă de „protecție a statului”, sunt în realitate instrumente de intimidare. O putere care nu mai convinge începe să asculte. O administrație care nu mai are legitimitate începe să spioneze. Când frica de popor devine politică de …
  • Accident feroviar înfiorător în România: Două trenuri marfare s-au ciocnit violent. O persoană și-a pierdut viața în urma impactului
    Accident feroviar pe Magistrala CF 100, între stațiile Mihăiești și Radomirești, unde un tren de marfă care circula pe relația Roșiori-Caracal a deraiat și s-a ciocnit cu un alt marfar. Conform CFR, circulaţia feroviară este întreruptă ca urmare a deraierii mai multor vagoane aflate în compunerea trenului de marfă. Călătorii din 3 trenuri oprite sunt transferați cu mașini: IR 1591 în Măldăieni, IR 1823 în Roșiori Nord și R 9015 în Drăgănești Olt. Circulația se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Din primele informații se pare că …
  • VIDEO: Primele imagini de la jaful tezaurului dacic. Momentul în care hoții au aruncat în aer intrarea în muzeul din Olanda
    Poliţia din Olanda a publicat imaginile de pe camerele de supravehere care arată momentul în care hoţii pătrund în Muzeul Drents din Assen, după ce au provocat o explozie la una din ușile de acces. Anchetatorii au cerut ajutorul locuitorilor din zonă care ar putea oferi informaţii despre indivizii care au furat Tezaurul Dacic al României, dar şi ajutorul Interpolului. Imaginile surprind 3 indivizi care, după ce au forţat uşa de acces, au provocat o explozie. „Explozia a spart mai multe ferestre, permițând hoților să pătrundă în muzeu, a declarat Debby Homans, ofițer de justiție, în timpul unei conferințe de …
  • Tezaurul dacic furat ar putea fi topit pentru aur. Istoric olandez: „Acest lucru este profund îngrijorător sub toate aspectele”
    După ce mai multe exponate din tezaurul dacic au fost furate dintr-un muzeu din Olanda, jurnaliștii din Țările de Jos notează, citând un istoric, că în general astfel de obiecte sunt furate pentru a fi topite. „Poliţia investighează un vehicul suspect şi a primit un raport privind un incendiu de maşină în jurul orei 4:15 la intersecţia dintre Grolloërstraat şi Marwijksoord, lângă Rolde. În apropierea maşinii incendiate nu a fost găsit nimeni, iar ocupanţii s-ar fi transferat într-un alt vehicul, posibil legat de furt”, scriu jurnaliştii de la NL Times. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cine este autorul …
  • Directorul Muzeului Național de Istorie explică de ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda
    Directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Târnoveanu, a declarat că în urma exploziei la muzeul din Olanda au fost furate 4 piese dacice extrem de valoroase, inclsiv coiful din aur pur de la Coțofenești. Târnoveanu a explicat că așteaptă ancheta poliției, iar România va trimite specialiști, dacă vor fi solicitați. „Asta nu face ca situația să fie mai puțin gravă, dar este bine ca publicul să fie informat asupra situației reale”, spune Târnoveanu. Acesta admite, însă, că piesele furate sunt cele mai valoroase. „(Piesele furate – n.r.) sunt dintre cele mai valoroase și cele mai bine cunoscute în public atât în țară, cât …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button