Politică

(SURSE) Vizită-fulger la București: Trimisul special al lui Trump a fost deja în România

Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell, a fost deja la București duminică, 9 februarie, precizează surse politice pentru 60M.RO.

Potrivit surselor noastre, Grenell a stat doar o zi în București, după care a părăsit România. În intervalul scurt de ședere în România, omul lui Trump s-a întâlnit cu mai multe personaje cunoscute, printre care și frații Tate, britanicii cercetați de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane.

Amintim că Richard Grenell a sugerat că administrația condusă de Joe Biden ar fi încercat să încline balanța împotriva unui candidat conservator la recentele alegeri din România, potrivit publicației NYSun.

Acuzația vine pe fondul examinării de către Casa Albă a afacerilor diplomatice ale administrației lui Joe Biden în străinătate. În acest context, ar fi fost găsite date conform cărora administrația Biden a încercat să joace împotriva lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

„Candidatul de dreapta la președinție, Călin Georgescu, a câștigat primul tur la 24 noiembrie, dar Curtea Constituțională a României a anulat apoi rezultatele. Curtea a luat această măsură fără precedent pe fondul suspiciunilor generale de interferență rusă, care nu au fost însă niciodată dovedite”, mai scrie ziarul american.

În urma vizitei sale, Klaus Werner Iohannis și-a dat demisia.

Grenell, om de încredere al lui Donald Trump

Richard Grenell este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Donald Trump, încă din primul mandat al acestuia la Casa Albă.

El a lucrat ca ambasador al lui Donald Trump în Germania, ca trimis special pentru discuțiile Serbia-Kosovo și a fost director interimar al informațiilor naționale în timpul mandatului lui Trump 2017-2021.

Imediat după preluarea celui de-al doilea mandat la Casa Albă, Trump l-a trimis pe Grenell în Venezuela, să negocieze eliberarea unor ostatici americani.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button