Economie

Sindicatele avertizează că aplicarea certificatului verde ar putea genera un dezastru în economie

Aplicarea la Hidroelectrica a regulii interzicerii accesului persoanelor care nu au certificat verde, altele decât angajaţii, poate conduce la posibile avarii şi la un dezastru de proporţii în contextul energetic naţional, având în vedere că personalul care realizează mentenanţa instalaţiilor Hidroelectrica nu este format din angajaţi ai societăţii, se menţionează într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA.

„Regulile adoptate prin prelungirea stării de alertă, prin care accesul persoanelor în instituţiile publice, altele decât angajaţii, este condiţionat de prezentarea certificatului verde (HG 1130/2021) au creat în practică situaţii stranii, discriminatorii şi greu de pus în aplicare. În ceea ce priveşte însă situaţia de la Hidroelectrica, unde activitatea de mentenanţă este asigurată prin servicii subcontractate unei firme – SSH Hidroserv S.A. – aplicarea acestei reguli poate conduce la disfuncţionalităţi majore, posibile avarii şi, în contextul energetic naţional, la un dezastru de proporţii”, se precizează în comunicatul organizaţiei sindicale.

CNS Cartel ALFA publică scrisoarea remisă de conducerea Hidroelectrica către SSH Hidroserv S.A., prin care Hidroelectrica informează compania subcontractoare că accesul în spaţiile Hidroelectrica se face cu respectarea prevederilor HG 1130/2021, prin care accesul persoanelor altele decât angajaţii se face doar prin prezentarea dovezii vaccinării, a unui test negativ sau a trecerii prin boală.

Organizaţia sindicală apreciază că prin adresa trimisă de Hidroelectrica către SSH Hidroserv S.A. şi prin blocarea accesului salariaţilor acesteia în incinta companiei, Hidroelectrica îşi blochează pur şi simplu propria activitate de mentenanţă, fapt ce duce la scăderea siguranţei în funcţionare a hidroagregatelor, în contextul în care în prezent situaţia în Hidroelectrica este una destul de gravă, foarte multe instalaţii fiind vechi şi cu probleme.

Liderul sindicatului din cadrul Hidroserv S.A., Cristinel Popescu, a subliniat că interdicţia aplicată de Hidroeletrica are ca efect periclitarea propriilor instalaţii.

„Prin interdicţia Hidroserv de a presta lucrările de mentenanţă, pe de o parte Hidroelectrica agravează situaţia de insolvenţă a Hidroserv ducând-o spre faliment, dar pune în pericol chiar propriile instalaţii şi chiar siguranţa sectorului energetic”, a comentat liderul sindicatului din cadrul Hidroserv, citat în comunicatul CNS Cartel ALFA.

În condiţiile în care majoritatea producătorilor pe combustibili fosili au fost închişi, cu inconştienţă, România ajungând să importe şi 2.600 MWh, adică capacitatea maximă de import, oprirea hidroagregatelor din Hidrolectrica este sinonimă cu un colaps al sistemului energetic naţional, atrage atenţia CNS Cartel ALFA.

În consecinţă, organizaţia sindicală solicită de urgenţă modificarea cadrului normativ privind regulile din perioada stării de alertă, pentru a debloca şi evita astfel de situaţii care pun în pericol activitatea unor companii şi interesul public, se precizează în comunicat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button