Scenariu sumbru de la BNR: Vom ajunge chiar şi la foamete! Va trebui să facem sacrificii cu toții
Preţurile la energie nu vor reveni niciodată la nivelul de dinaintea pandemiei, este avertismentul specialiştilor BNR. În plus, ei cred că o criză alimentară majoră este inevitabilă din cauza scumpirilor din ultimele luni.
„Sacrificii va trebui să facem cu toții, pentru că parametrii de acum nu sunt sustenabili.
Prețurile la energie nu vor mai ajunge la nivelul scăzut de dinainte de pandemie și nici nu ar fi de dorit să revină, dacă vrem ca planeta să mai fie locuibilă peste 30 sau 50 de ani”, spune Valentin Lazea, economist-șef la BNR.
Deja românii primesc notificări de la furnizorii de energie în care sunt avertizaţi că tarifele vor crește chiar și cu 400%-500%.
Sindalimenta: „Există riscul ca unele afaceri mai mici să se închidă”
Şi preţul alimentelor de bază a crescut foarte mult anul acesta. De exemplu, pâinea albă s-a scumpit cu 25%, uleiul cu 24%, iar mălaiul cu 17%. Specialiștii spun că e inevitabilă o criză alimentară accentuată.
„Pe o parte, oamenii vor avea câștiguri mai mici pentru că vor scădea vânzările. Asta înseamnă mai puțini bani la fermieri, cât și la partea de procesare de industrie alimentară, deci există riscul ca unele afaceri mai mici să se închidă”, spune Dragoş Frumosu, președinte Sindalimenta.
Producătorii de carne spun că în prezent majoritatea abia mai supraviețuiesc din rezerve, pentru că vând kilogramul de carne la prețul de anul trecut.
BNR vine şi cu un scenariu sumbru în privința crizei alimentare. Din cauza încălzirii globale și epuizării resurselor, vom ajunge chiar și la foamete.
„În primul rând, foamete. Într-un scenariu de creştere a temperaturii cu patru grade Celsius, zonele cu secetă ar crește de la 15% suprafaţă la 45%.
Valentin Lazea, BNR: „Într-un scenariu de creştere a temperaturii cu 4 grade, zonele cu secetă ar crește de la 15% la 45%”
Va crea mișcări mari de populație, războaie pentru hrană, ca în Evul mediu, pentru că o mare parte din căldură e stocată de apa oceanului, ceea ce duce la acidificare.
Până la 90% din viața marină ar putea să dispară, care e hrană pentru miliarde de oameni”, atrage atenţia Valentin Lazea, economist-șef la BNR.
Sfârșitul anului nu aduce o ameliorare a prețurilor, iar previziunile Băncii Naționale a României arată că inflația va ajunge la 7%.