Criza coronavirusului, paradox pentru bugetul Sănătăţii: „Astăzi, sistemul medical are cheltuieli mai mici decât acum 10 luni”

Sute de milioane de lei au fost alocate, suplimentar, bugetului Sănătăţii pentru a combate efectele crizei coronavirusului. O parte din bani au fost alocaţi pentru achiziţia de echipamente şi de dezinfectanţi, alţii pentru salariile mărite ale celor din linia întâi. România alocă mai puţin de 6% din PIB Sănătăţii, la jumătate faţă de media celorlalte state ale Uniunii Europene, deşi bugetul a crescut constant în ultimii ani.
„Astăzi, sistemul medical cheltuie mult mai puţin decât acum 5-6-10 luni. De ce? Pentru că nu sunt bolnavi şi bolnavii nu mai consumă. (…) Deci dacă mă întrebaţi pe ce se cheltuie cel mai mult acum? Pe salarii”, consideră un consultant management medical, Laszlo Lorenzovici.
„Eu spun că cheltuielile medicale sunt infinit mai mici decât costurile economice care umează şi costurile economice se vor întoarce împotriva tuturor sistemelor: şi împotriva Educaţiei, care nu o să mai aibă atâtea resurse în anii următori şi împotriva bolnavilor de orice tip, cancer, orice, care nu o să mai aibă acces la atâtea medicamente noi de aici încolo”, mai spune specialistul.
„România are capacitate suficientă, legat de paturi (…) Dar în continuare se infectează personal medical, în fiecare zi auzim câte un spital. (…) deci echipamente avem, când eram la început spuneam: „„n-avem echipamente”. Acum avem echipamente, dar avem aceleaşi fenomene. Înseamnă că nu asta era problema”, conchide Lorenzovici.
Sursa: www.mediafax.ro
- Justiția MAFIA! Niciun judecător nu vrea să judece contestația avocatei care acuză manipularea sistemului de repartizare a dosarelor la Tribunalul Constanța
Un judecător de la Tribunalul Constanța a refuzat marți să judece procesul civil în care o avocată a semnalat încălcarea regulilor privind repartizarea aleatorie a unui dosar penal. Până acum, alți nouă magistrați au refuzat să judece cazul. Avocata a cerut strămutarea dosarului penal a cărui repartizare o contestă, dar judecătoarea cazului, care este vicepreședinta … - Prima reacție a lui Trump după alegerile din Ungaria: „Cred că noul tip va face treabă bună”
Președintele american Donald Trump a declarat jurnalistului Jonathan Karl de la ABC News că nu este îngrijorat de înfrângerea lui Viktor Orbán în Ungaria — și că îl apreciază pe viitorul prim-ministru, Peter Magyar. „Cred că noul tip va face treabă bună — e un om de treabă”, a declarat Trump, potrivit unei postări pe X … - Plan Roșu de Intervenție activat în Constanța: incendiu masiv într-un bloc. 9 victime, la spital, între care trei copii
Un incendiu de proporții a izbucnit marți seară în municipiul Constanța, unde un bloc de locuințe a fost cuprins de flăcări, determinând autoritățile să activeze Planul Roșu de Intervenție. Focul s-a manifestat generalizat la nivelul întregului imobil, iar mai multe persoane ar putea fi surprinse în interior. Minoră, 9 ani, intoxicată cu fum, transportată la … - Pensionarii speciali, protejați și de CSM
Proiectul care supraimpozitează pe viitor pensia specială dacă e cumulată cu salariul e discutat de Guvern de cinci luni, însă la fiecare pas o instituție îl ține pentru avizare cât de mult poate. După ce Ministerul de Finanțe și cel al Justiției au stat mai bine de o lună pentru avizare, acum și CSM merge … - Donald Trump o atacă pe Giorgia Meloni: „Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat”
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat dur Italia într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, exprimându-și nemulțumirea față de premierul Giorgia Meloni. Tensiuni pe tema petrolului și a armelor nucleare „Vă place faptul că președinta voastră (a Consiliului, n.r.) nu face nimic pentru a obține petrolul?” – întreabă Donald Trump. „Le place oamenilor? Nu-mi pot imagina. Sunt șocat de …




