Internațional

Rusia amenință din nou NATO: Suntem gata de război!

Rusia va continua să consolideze capacitatea de luptă a trupelor sale, a forţelor nucleare, precum şi potenţialul de descurajare reprezentat de armele convenţionale, ca urmare a activităţilor NATO din apropierea frontierelor sale, a declarat miercuri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, potrivit agenţiei Interfax, citată de EFE.

”Situaţia politico-militară dificilă în lume şi creşterea activităţii ţărilor NATO în apropierea frontierelor ruse dictează necesitatea unei dezvoltări calitative sporite a forţelor armate”, a indicat ministrul rus la o reuniune cu corpul de ofiţeri, scrie agerpres.ro.

În cadrul ambiţiosului program de reînarmare ce va continua în anii următori, armata rusă va primi noi arme de înaltă precizie şi alte echipamente moderne, a mai precizat Şoigu.

Conform Moscovei, prin acest program a fost modernizat până în prezent 70% din armamentul aflat în dotarea armatei ruse şi 86% din arsenalul ei strategic, cu un accent deosebit pus pe rachetele hipersonice.

Armata rusă a început anul trecut testele cu noua rachetă hipersonică Zircon, care va fi amplasată pe submarine şi va intra în dotarea armatei ruse la începutul anului viitor.

Unii experţi occidentali pun la îndoială avansul tehnologic al rachetelor ruseşti de nouă generaţie, dar admit că prin combinaţia formată din viteză, manevrabilitate şi altitudine rachetele hipersonice sunt greu de detectat şi interceptat. Viteza acestor rachete este de peste cinci ori mai mare decât cea a sunetului, sau mai mult de 6.200 de kilometri pe oră.

În SUA, Pentagonul s-a plâns luna trecută de preţul prea mare al rachetelor hipersonice, de zeci de milioane de dolari bucata, şi le-a cerut companiilor producătoare să ia măsuri pentru a diminua costurile finale.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button