Economie

PSD și PNL ne lasă fără mineri! Complexul Energetic Oltenia concediază peste 124 de angajați

PSD și PNL are în plan să termine cu mineritul în România. Despre minerit se va vorbi doar în cărțile de istorie în câteva zeci de ani. Acesta este planul slugilor din PSD și PNL.

Complexul Energetic Oltenia anunță marți că va concedia 124 de angajați care aveau contract determinat de muncă, din cauza închiderii unor perimetre miniere și a planului de restructurare. De asemenea, compania va concedia și angajați care au abateri disciplinare și „nu și-au însușit aptitudinile profesionale necesare”, deși nu este clar ce înseamnă acest lucru.

„În urma analizei efectuate în fiecare subunitate a Complexului Energetic Oltenia, în zonele unde activitatea se restrânge prin închiderea unor perimetre miniere, conform Planului de Restructurare și cu încadrarea în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2024, un număr de 124 angajați nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată. Aceste măsuri sunt necesare pentru a ne alinia strategiei de restructurare și pentru a menține echilibrul financiar. În același timp, dorim să subliniem că angajații care au înregistrat abateri disciplinare, absențe nemotivate, concedii fără plată sau care nu și-au însușit aptitudinile profesionale necesare nu vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă pe perioadă determinată”, arată un comunicat transmis de companie.

Aproximativ 40 de foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat luni dimineață, 1 iulie, în fața sediului de la Târgu Jiu. Sunt nemulțumiți de faptul că societatea le-a încetat contractele de muncă, fără preaviz, scrie Europa FM.

Ulterior protestului de luni, reprezentanții protestatarilor au fost primiți la discuții de către membrii Directoratului societății și Directorul Direcției Resurse Umane, transmite CE Oltenia.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button