Pleșu: PSD, dincolo de toate, e mai partid decât încropelile din jur

Distribuie acest articol!

„Ciuma roșie”, cum e numită de mulți intelectuali formațiunea social-democrată, și-a găsit un admirator de ultimă oră de unde te-ai fi așteptat mai puțin. În ultimul număr al revistei de cultură „Dilema veche”, filosoful Andrei Pleșu se declară fan al deciziei PSD de a nu se asocia cu USR PLUS și AUR la moțiunea de cenzură, dovedindu-se „mai partid decât încropelile din jur”.

„Spectacolul din ultima vreme al politicii românești pare o glumă proastă, rudimentară, provocând mai mult stupoarea decât râsul… Nimic nu poate explica integral opțiunile de fiecare clipă ale „jucătorilor”. Cuvântul coaliție a ajuns să însemne opusul său: o adunătură de bombănitori care se detestă și se excomunică reciproc” scrie Pleșu.

„Ideea de strategie guvernamentală a căpătat și ea un sens nou: prioritățile nu se mai decid în funcție de necesitățile țării, de urgențele conjuncturale, de promisiunile lansate în campania electorală. Prioritare sunt proiectele cu care lovești mai bine în adversari (interni), propunerile care dezbină, jocul la derută. Nu ne luptăm cu idei și contrapropuneri, cu argumentele șicanatoare ale unor analiști pragmatici. Ne luptăm cu oameni, cu găști contradictorii din ograda proprie, nu din vecini! Nu căutăm solidarități funcționale, ci alianțe interesate, nu construim planuri de reformă, ci manevre demolatoare (fie și cu paguba colaterală a autodemolării). Pe scurt, politica a devenit o scenă înghesuită, pe care actorii joacă singuri, dinaintea unui public plictisit, tot mai străin de rostul intrigilor montate la rampă. Nu mai vorbesc de mediocritatea generalizată a discursului, simplă însăilare nervoasă pe tema Ba tu!, nu mai vorbesc de preeminența calculului de grup pe socoteala unei minime consecvențe ideologice și programatice. Vrea un partid să dea jos guvernul? Se aliază cu ceea ce părea inversul său constitutiv. Pentru USR PLUS, alcătuirea AUR devine un partener util (după cum, și pentru AUR, USR PLUS devine un aliat plauzibil). Scopul scuză mijloacele. Când ai un țel măreț cum ar fi doborârea unui prim-ministru, te faci frate (și) cu dracul…” mai scrie Andrei Pleșu.

Și marele final:

„Terminasem de scris aceste rânduri când am aflat, din presă, că PSD nu vrea să se asocieze, pentru moțiunea de cenzură, cu USR și AUR. Cu alte cuvinte, nu vrea să fie folosit de partide precare numeric pentru a obține un succes pestriț, fără coerență politică. N-aș fi crezut să ajung să spun asta despre PSD, dar această ultimă decizie a membrilor lui dovedește că, dincolo de toate, e mai partid decât încropelile din jur…”. 

În același număr al revistei „Dilema veche”, președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu și partidele din arcul puterii sunt pulverizate într-o analiză tăioasă de către filosoful și eseistul Andrei Cornea, care constată debutul unei noi ere, în care tembelismul politic s-a unit cu netrebnicia.

Cum îl vede Cornea pe premierul Cîțu? „Un ins mediocru, vanitos și îngâmfat, gafeur și lăudăros, maestru în arta de a spune adevăruri trunchiate care devin astfel falsuri, maestru în arta de a se face nedemn de încredere printre politicieni, inclusiv unii importanți în propriul partid, și antipatizat tot mai mult de opinia publică. Și totuși aspiră să rămână încă trei ani prim-ministru, ba și să candideze la președinția republicii. Uimitor!”

Nu e iertat nici președintele.

„Și nu-l putem uita pe președintele țării: tăcut, chiar și când ar fi trebuit să vorbească, acum a vorbit, deși era mult mai bine dacă tăcea. În loc să fie, într-un moment de cumpănă, un veritabil mediator între partidele „guvernului său”, a devenit francamente partizan, susținând fără rezerve un prim-ministru deraiat. Ce urmărește? Aparent, să-și distrugă coaliția și să-și încheie cele două mandate fără glorie, nereușind aproape nimic substanțial și ratând din vina proprie aproape tot ce și-a propus? Are acest om măcar inteligența de a înțelege încotro duce țara prim-ministrul pe care el îl susține?”

„Se pare că răsar zorii unei noi ere, având o trăsătură sumbră mai rar întâlnită în trecut, dar care acum devine sistematică: unirea dintre netrebnicie și tembelism politice.” conchide Pleșu.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: