Internațional

Ucraina introduce România pe lista statelor acceptate pentru dubla cetățenie

După ce România lipsea din varianta inițială a legii, autoritățile ucrainene au adăugat acum încă 29 de state pe lista privind dubla cetățenie. Ucraina a extins oficial lista statelor ai căror cetățeni pot beneficia de proceduri simplificate privind dobândirea cetățeniei ucrainene, iar România se află printre țările nou incluse de autoritățile de la Kiev. Decizia vine după ce forma inițială a legislației privind cetățenia multiplă a provocat nemulțumiri în comunitatea românească din Ucraina, în contextul în care România nu figura printre statele acceptate pentru acordul de dublă cetățenie.

Guvernul ucrainean a aprobat, pe 8 mai, un decret prin care modifică lista statelor ai căror cetățeni pot obține cetățenia ucraineană printr-o procedură simplificată.

România, adăugată pe lista extinsă a statelor acceptate

În varianta inițială, lista cuprindea doar cinci state: Canada, Germania, Polonia, SUA și Cehia, notează Agerpres.

Prin noul decret, Ucraina a adăugat încă 29 de țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Franţa, Croaţia, Elveţia şi Suedia.

Noile prevederi permit cetățenilor ucraineni să obțină o a doua cetățenie fără să fie obligați să renunțe la cetățenia ucraineană.

Procedură simplificată și pentru etnicii ucraineni

Actul normativ adoptat de Kiev prevede și posibilitatea ca etnicii ucraineni din statele incluse pe listă să poată deveni cetățeni ucraineni printr-o procedură simplificată.

Legea stabilește condițiile privind dobândirea și păstrarea cetățeniei multiple, precum și lista statelor cu care Ucraina acceptă acorduri de dublă cetățenie.

Nemulțumiri după excluderea inițială a României

Absența României din prima variantă a listei a generat reacții în comunitatea românească din Ucraina.

Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraş declarase anterior că limitarea listei la doar cinci state reprezenta o formă de subapreciere a României din partea autorităților ucrainene.

Noua lege privind dobândirea și păstrarea cetățeniei ucrainene a intrat în vigoare la 16 ianuarie și a provocat nemulțumiri în rândul românilor din Ucraina, după ce România nu fusese inclusă printre statele acceptate pentru dubla cetățenie.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button