Politică

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, front comun împotriva amenințării ruse: Nu trebuie să-l luăm foarte în serios pe Vladimir Putin

Președintele Nicușor Dan l-a primit marți, la Palatul Cotroceni, pe președintele Poloniei, Karol Nawrocki, în ajunul Summitului București 9 (B9), care va reuni miercuri, în Capitală, lideri din statele de pe flancul estic al NATO.

În cadrul declarațiilor comune, cei doi șefi de stat au transmis mesaje ferme privind războiul din Ucraina, amenințarea Rusiei și nevoia consolidării cooperării militare în regiune, inclusiv în domeniul dronelor și al industriei de apărare.

Președintele Poloniei: „Nu trebuie să-l luăm foarte în serios pe Vladimir Putin”

Karol Nawrocki a declarat că privește cu scepticism declarațiile liderului de la Kremlin privind pacea în Ucraina și a avertizat că Rusia continuă să reprezinte o amenințare pentru securitatea europeană.

„Toți așteptăm o pace durabilă și dreaptă în Ucraina și mă bucur că sunt purtate negocieri în această direcție, însă în ce privește cuvintele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, eu sunt sceptic”, a declarat liderul polonez.

Acesta a invocat inclusiv rapoartele serviciilor de securitate și situația economică a Rusiei.

„Rapoartele ne arată că Federația Rusă a pierdut de la începutul acestui an mai multe terenuri în zona de război decât a ocupat. Pe de altă parte, avem statisticile care ne arată scăderile economice din Federația Rusă și observăm că pacea începe să devină și interesul Federației Ruse”, a spus Nawrocki.

Totuși, liderul de la Varșovia a avertizat că promisiunile Kremlinului trebuie tratate cu maximă prudență.

„În ce privește cuvintele lui Vladimir Putin, trebuie să le privim cu scepticism. Gândesc că alți negociatori sunt, de fapt, cei care vor aduce pacea în Ucraina”, a afirmat acesta.

În finalul răspunsului său, președintele Poloniei a lansat și o ironie directă la adresa liderului rus:

„Nu trebuie să-l luăm foarte în serios pe Vladimir Putin. Vă aduc aminte că el spunea că nu va invada Ucraina.”

Nicușor Dan: „Rusia nu dă niciun semn că vrea pace”

La rândul său, președintele Nicușor Dan a declarat că România și aliații NATO trebuie să rămână pregătiți pentru o confruntare de durată, deoarece acțiunile Moscovei arată că Rusia nu urmărește pacea pe continentul european.

„Am văzut zilele acestea că Rusia a continuat războiul, chiar dacă a spus că vrea încetarea focului. Toate documentele de strategie militară rusă din ultimii ani nu indică în vreun fel vreo dorință de pace a Rusiei pe continentul european”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre „războiul hibrid” purtat de Rusia împotriva statelor europene.

„Trebuie să fim pregătiți și asta facem și în format bilateral, și în format B9, și în interiorul NATO, și în interiorul Uniunii Europene. Aș putea să adaug și războiul hibrid pe care îl vedem fiecare dintre noi și care nu dă vreun semn că Rusia vrea pace și stabilitate pe continentul european”, a spus președintele României.

România și Polonia discută despre drone și industria de apărare

Discuțiile dintre cei doi lideri au vizat și cooperarea militară, în special dezvoltarea producției de drone și consolidarea industriei de apărare.

Întrebat despre posibilitatea ca Polonia să sprijine inclusiv apărarea spațiului aerian al României prin programul său masiv de drone, Karol Nawrocki a declarat că Varșovia este pregătită să își ajute aliații.

„România, dacă va dori să-și dezvolte posibilitățile în privința dronelor, sunt convins că industria noastră de apărare va fi pregătită pentru asta. Suntem parteneri și mă gândesc că investițiile poloneze vor sprijini întotdeauna aliații noștri”, a spus liderul polonez.

Nicușor Dan a arătat, la rândul său, că România mizează pe fondurile europene SAFE pentru dezvoltarea parteneriatului cu Ucraina în domeniul producției de drone.

„O bucățică din programul SAFE este dedicată acestui parteneriat între România și Ucraina. Pentru că sunt bani, sunt convins că vom reuși să facem și producția”, a declarat președintele.

El a avertizat însă că tehnologia militară evoluează extrem de rapid, iar statele europene trebuie să țină pasul cu noile provocări.

„Acest domeniu este, așa cum l-a dovedit războiul, în continuă evoluție. Este un domeniu tehnologic în care nu poți să prevezi ce se va întâmpla cu tehnologia peste doi ani”, a spus Nicușor Dan.

Summitul București 9 se desfășoară miercuri, la București, și reunește liderii statelor NATO de pe flancul estic, într-un context regional marcat de războiul din Ucraina și de intensificarea preocupărilor privind securitatea europeană.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button