Persoanele nevaccinate vor fi băgate în carantină forțat în Austria
O regiune austriacă a anunţat măsuri dure de carantină ce vor fi aplicate doar pentru persoanele nevaccinate. Practic, acestea vor avea voie să iasă din casă doar pentru a lucra, pentru a cumpăra alimente sau pentru situaţii de urgenţă. Decizia vine după ce numărul de cazuri a crescut semnificativ.
De luni, orice persoană din Austria Superioară, care nu a fost vaccinată împotriva COVID-19, va avea voie să-şi părăsească locuinţa doar pentru a lucra, pentru a cumpăra alimente sau pentru situaţii de urgenţă, relatează Die Presse.
Cancelarul Alexander Schallenberg a avertizat joi că o măsură similară ar putea fi implementată la nivel naţional în zilele următoare.
Numărul pacienţilor la ATI a ajuns la 432, iar capacitatea spitalelor şi resursele de patvuri de terapie intensivă se apropie de limită.
Austria Superioară, care se învecinează cu Germania şi Republica Cehă, are o populaţie de 1,5 milioane de locuitori, are cel mai ridicat nivel de infecţie din ţară şi cea mai scăzută rată de vaccinare.
La nivel naţional, un număr record de 11.975 de infecţii cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar comisia austriacă pentru coronavirus a avertizat asupra unei ameninţări care „trebuie luată în serios”.
Ultimele cifre ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arată că în Austria 73,7% dintre adulţi sunt complet vaccinaţi, ceea ce echivalează cu 63,4% din populaţia totală.