Politică

Ministrul Agriculturii Florin Barbu, zis ”Busy mafiotu”, se ascunde de fermieri: Sunt puțin răcit!

Ministrul Agriculturii Florin Barbu, zis Busy mafiotu, a declarat vineri, la Antena3 CNN, că până marți a fost în concediu, iar acum este „puțin răcit”. În contextul protestelor fermierilor, Florin Barbu le-a transmis că îi așteaptă la minister pentru a le asculta revendicările.

„Aștept ca o echipă să-și asume acest protest și îi aștept la Ministerul Agriculturii să discutăm. (…) Dintre protestatari nu s-a format nicio echipă, nici o delegație care să vină la Ministerul Agriculturii cu revendicările pe care le solicită, Am înțeles că sunt foarte multe probleme pe care le au. (…) Eu aștept toate revendicările acestea, aștept ca o echipă să se constituie din acești protestatari și ușa ministerului este deschisă”, a spus Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a mai spus că până marți a fost în concediu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button