Politică

Marius Tucă: Populația a fost supusă la o bătaie de joc nesfârșită de regimul Iohannis. Trăim un moment istoric!

Jurnalistul Marius Tucă afirmă că asistăm la un moment istoric pentru România și acum este momentul să ne recuperăm drepturile și libertățile, după ce am fost batjocoriți la nesfârșit de regimul Iohannis.

„În noaptea de 28 spre 29 martie, și nu în orice noapte, în noaptea de duminică, timpul nu a mai avut răbdare și miile de oameni au ieșit să demonstreze împotriva rectricțiilor impuse de regimul Iohannis. Un moment istoric având în vedere bătaia de joc nesfârșită la care a fost supusă populația de la începutul pandemiei până astăzi.

Ultimele luni de când s-a instalat Guvernul Cîțu au fost cele care au umplut paharul: restricții peste restricții, măsuri luate de la cel mai înalt nivel după ureche, folosirea amenzilor și a poliției cu un dispreț de care România nu a avut niciodată parte, cu o guvernare de o aroganță nesfârșită, România părea să fie scufundată în carantină, izolare și întuneric.

Ultimele zile de când nefericiții Vlad Voiculescu, Florin Cîțu, Bode și Arafat au anunțat noile restricții au transformat România în stat polițienesc: peste tot polițiști, jandarmi trimiși să controleze, să amendeze, să aresteze, să închidă. Ultimele zile în care girofarurile aprinse învârtindu-se te agresau la fiecare colț de stradă, în toată această atmosferă a unui stat polițienesc mai lipsea ca regimul Iohannis să scoată tancurile în stradă.

Gata, ajunge: mămăliga stă să explodeze când nimeni nu se mai aștepta la asta, în miezul unei nopți de duminică, în noaptea de 28 spre 29 martie anul de grație, de pandemie 2021.”, a afirmat Marius Tucă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button