Politică

Jurnalistul Liviu Man: Emil Boc a scăpat de dosare cu ajutorul prietenei Kovesi. Ar vrea la prezidențiale anul viitor

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Liviu Man, veteranul presei clujene, a analizat evoluția festivalului UNTOLD și scandalurile aferente, cum s-a modificat Clujul, cine-a pierdut și cine-a beneficiat, dacă există o strategie pentru impunerea lui Emil Boc la șefia PNL, scrie solidnews.ro.

Emil Boc și gașca lui au corupt Clujul și au pus la pământ opoziția, actualmente în Consiliul Local Cluj singura opoziție venind din partea USR-iștilor. Emil Boc este considerat de mulți ca fiind chiar fondatorului mega-festivalului UNTOLD. El a fost cel care a sprijinit din start Federația SHARE care a pornit acest proiect cu doar 300 de euro în buzunar și cu pretenția să primească un milion de euro. Boc le-a oferit, fără să stea prea mult pe gânduri, 500.000 de euro, jumătate din sumă, luați, bineînțeles, din banii contribuabililor.

În acte trebuia să apară că Federația SHARE are cel puțin 10% din suma pe care o solicita, însă avea doar 300 de euro. DNA-ul a intrat pe fir și le-a întocmit dosar, Bogdan Buta, CEO-ul și membrul fondator al festivalului, a ieșit din ecuație, însă a fost urmărit asociatul său, Vlad Pop, care a fost condamnat definitiv pentru fals și uz de fals pentru că falsificase extrasul de cont bancar pentru a arăta că avea 50.000 de euro în cont. Vlad Pop a primit 3 ani cu suspendare și a fost obligat să dea înapoi suma primită.

Aici intervine răsturnarea de situație, întrucât Liviu Man a dezvăluit că în instanță, întrebată fiind dacă se constituie parte civilă împotriva Federației SHARE și a lui Vlad Pop pentru a recupera banii, primăria a refuzat. În urma interpelărilor demarate de Gazeta de Cluj și Liviu Man, s-a făcut un alt proces în care Primăria Cluj s-a constitui parte civilă după încheierea dosarului penal, ceea ce Liviu Man consideră a fi un exemplu clar de neglijență, dacă nu chiar de abuz în serviciu.

Bogdan Buta este fiului fostului șef al SRI Aiud și nici nu a avut calitatea de inculpat în dosar, ci doar s-a prezentat ca martor. Dosarul a fost trimis în judecată în perioada 2016-2017, perioadă în care șefă a DNA era chiar Laura Codruța Kovesi, prietena la cataramă a lui Emil Boc. Așadar, UNTOLD-ul a luat naștere dintr-o fraudă mascată cu ajutorul lui Kovesi.

Pe lângă faptul că este un festival izvorât dintr-o ilegalitate, UNTOLD este renumit și pentru consumul de droguri și comportamentele nefirești ale tinerilor aflați sub influența substanțelor interzise, inclusiv proprietarii brand-ului UNTOLD consumând și având probleme din cauza acestui lucru. Pentr că UNTOLD-ul își plătește contracte de publicitate cu presa locală și națională pe tot parcursul anului, ajung foarte greu în presă informații care să denigreze imaginea festivalului.

„Anul acesta, ca și anul trecut, s-a scris în presă chiar cu o săptămână înainte de începerea festivalului că au fost arestați 10-15 dealeri de droguri locali, ca și cum mesajul este că ‘numai noi care avem legătură cu festivalul putem să vindem droguri, voi nu’. Întotdeauna când e o acțiune mare de curățare a pieței de dealerii nedoriți e clar că se face culoar ca să vândă droguri dealerii doriți”, a observat jurnalistul Liviu Man.

Cel mai grav lucru care s-ar fi putut întâmpla și care a fost mai puțin discutat a fost incendiul care a izbucnit vineri seară, chiar în timpul concertului celor de la Imagine Dragons. Deși a fost stins foarte repede, incendiul ar fi putut genera o nenorocire, pentru că organizatorii au vândut din lăcomie mai multe bilete decât permitea capacitatea Cluj Arena și mai erau și afară oameni care așteptau să intre. În panica momentului ar fi putut muri sute sau mii de oameni.

„Totul face parte din rețeta de falsificare a realității. De la an la an festivalul este tot mai mare, cuvintele care se folosesc despre festival sunt tot mai ditirambice, Bogdan Buta se tot extinde, în Dubai, la Neversea. Vedem o umflare a UNTOLD-ului, pe ’curbura’ căreia se urcă Emil Boc pentru a-și consolida popularitatea la electoratul tânăr. Festivalul acesta va scăpa de sub control dacă nu se vor lua niște măsuri și primul avertisment a venit anul acesta, cu acel început de incendiu”, a concluzionat Liviu Man.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button