Politică

Incidente la vot în Capitală – Ștampilă de vot pierdută, găsită de poliție în geanta unui membru USR al secției

După intervenția poliției într-o secție de votare din Sectorul 2, unde s-au găsit buletine de vot gata ștampilate, un alt incident a fost raportat în Sectorul 6.

Potrivit unor surse din cadrul secției, la Secția de votare nr. 1245 de la Colegiul UCECOM din Sectorul 6, în jurul orei 9, s-a pierdut o ștampilă de vot. A fost solicitată intervenția poliției, iar în urma cercetărilor ștampila a fost găsită în geanta reprezentantei USR din secție. Aceasta riscă dosar penal. „

„Cu privire la informațiile solicitate, prin care menționați că o persoană ar fi pierdut ștampila, în timp ce se afla în incinta unei secții de votare, din Sectorul 6, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

La acest moment, sunt efectuate verificări de către polițiștii Secției 20 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, transmite Poliția Capitalei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button