Maia Sandu a împrumutat niște note și tonalități kievene în relația cu România. Faptul că le subliniez aici nu înseamnă că România nu trebuie să ajute Republica Moldova, părerea mea este că România este obligată să îi protejeze pe cetățenii români cu domiciliul în Republica Moldova, ca și pe etnicii români de peste Prut. Dar Maia Sandu trebuie să-și corecteze discursul. (Știm cu toții că nu o va face, dar din nou, unele lucruri trebuie spuse).
Să pornim de la notele și tonalitățile kievene. Recent presa americană ne-a informat că președintele Biden a ridicat tonul la Zelensky în timpul unei convorbiri telefonice. Biden îi spunea lui Zelensky despre ce ajutoare vor mai trimite americanii Ucrainei, iar Zelensky a început să îi spună ce îi trebuie pe un ton care l-a scos din sărite pe Biden. Atitudinea asta a Kievului îi scoate de multe ori din sărite pe occidentali, să nu mai rememorăm aici felul în care oficialii de la Kiev au ales să poarte dialogul cu Germania. Ucraina le va da multora dureri de cap după încheierea războiului.
Cam în aceleași note și tonalități dialoghează și Chișinăul cu Bucureștiul. De multe ori se fac simțite umbre de șantaj emoțional în apelurile Chișinăului către București. Am mai spus-o: obligația României nu este față de clasa politică de la Chișinău, ci față de românii din stânga Prutului. Guvernele României s-au fript de nenumărate ori cu diverse parteneriate dubioase de la Chișinău (Iurie Roșca, Vlad Filat, Vlad Plahotniuc, Andrei Năstase) – e o listă lungă, ar fi cazul să fie închisă.
Afirmația Maiei Sandu că românii ar trebui să economisească electricitate și acest surplus să fie dat Republicii Moldova este greșită din foarte multe puncte de vedere. În primul rând românii deja economisesc de ceva vreme, prețurile la electricitate au sărit pentru mulți dincolo de limita suportabilității, oamenii deja și-au redus consumul, prin instituții și blocuri e plin de afișe în sensul ăsta. Apoi subiectul economisirii energiei electrice (apei calde, mâncării etc.) este unul sensibil în România din punct de vedere istoric, după experimentele lui Ceaușescu. Nu oricine își poate permite să vină să le spună românilor „stingeți lumina!” după un deceniu de frig și întuneric în masă. În nici un caz Maia Sandu, care de când a intrat în politică zice orice, dar să nu spună „români, limbă română, identitate românească” (cine știe, poate are o interdicție în sensul ăsta?) Apoi electricitatea nu funcționează așa cum își imaginează Maia Sandu, să pună fiecare român niște curent electric la borcan și să-l trimită peste Prut, lucrurile sunt mai complicate din punct de vedere tehnic. Și nu în ultimul rând: curentul ăsta economisit de români ar trebui să fie gratis? Nu e foarte clar din declarația Maiei Sandu, dar cam încolo bate.
Problema Maiei Sandu este că guvernul ei nu găsește resursele necesare să acopere costurile importurilor de electricitate. Transferul acestor costuri către populație este practic imposibil, deja populația Republicii Moldova nu mai prea poate achita tarifele crescute pentru energie (electricitate, gaze, căldură). Protestele din Chișinău sunt organizate de artizanul furtului miliardului Ilan Șor, însă nemulțumirea populației este una reală. (Și nimeni de la Chișinău nu mai zice de ani buni nimic de combinația Lucinschi – Șor, de parcă Ilan Șor a furat singur miliardul, nu mai zicem de combinația Filat – Șor și de dedesubturile relației între mass-media pro-Maia Sandu și rechinul financiar Veaceslav Platon. E criză la Chișinău, să ne facem că uităm cum se încoțopeneau toți sub același oghial).
Declarația Maiei Sandu că românii să economisească electricitate care să fie trimisă Republicii Moldova (gratis?) a fost făcută pentru G4Media după întâlnirile oficiale. Și asta înseamnă că Maia Sandu nu a obținut ce își dorea la București. Nu știm ce a cerut, poate a cerut mai multă electricitate la un preț preferențial, poate a cerut electricitate gratuită, mie îmi este clar că nu a obținut ce a cerut. Este de înțeles situația de la Chișinău, separatiștii pro-ruși din Transnistria pedepsesc acum Chișinăul prin reducerea furnizării de electricitate. E încă un exemplu într-un lung șir desfășurat pe 30 de ani, însă Chișinăul se face că nu înțelege. Din nou, e criză, nu avem timp de reproșuri istorice. Dar mecanisme s-ar putea găsi: o formă de împrumut guvernamental către Chișinău prin care să fie furnizată electricitate la preț preferențial. Dar să zicem că Maia Sandu și guvernul ei nu vor să-și asume un astfel de împrumut. Atunci s-ar putea face niște gesturi de bunăvoință față de România (nu, nu trebuie să își asume deschis Maia Sandu identitatea românească, am înțeles că nu poate să facă așa ceva) – de exemplu să fie retrocedate proprietățile Mitropoliei Basarabiei de la Chișinău confiscate de sovietici.
Ideea este că se pot găsi soluții astfel încât Republica Moldova să primească din România electricitatea de care are nevoie (asta dacă o încăpea atâta electricitate pe firele care leagă cele două țări, că la ultimele licitații din domeniu firmele românești au primit un șut în fund de la guvernul Maiei Sandu). Însă cum ziceam, Maia Sandu a împrumutat notele și tonalitățile kievene în dialogul cu Bucureștiul, iar cum zicea un înțelept chinez: „unele lucruri se poate, alte lucruri nu se poate”.
