Politică

 Fondurile USAID, folosite pentru propagarea minciunilor neomarxiste

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a vorbit despre  minciuni și manipularea informațiilor, inclusiv în contextul evenimentelor politice și internaționale.

Ion Cristoiu a abordat tema manipulării politice în contextul războiului din Ucraina, precum și implicarea rețelei USAID din România.

„A fost folosită pentru promovarea minciunii.  Că dacă era pentru ai…Nu știu, minciună. Să  ne intoarcem la razboiul din Ucraina, ia zi. Cum adică ia 20 de milioane ca să facă o poză? A fost o minciună de la un cap la altul. Păi progresiv, progresiv promovau minciuna. Când nu, la ora actuală, nu era… Nu, promovau lovitura de stat. Lovitura de stat a fost urmată de rețeaua USAID din România, care au aplaudat. A, în sensul ăsta, o minciună”, spune Ion Cristoiu.

Tema loviturilor de stat este abordată ca un subiect sensibil și antidemocratic. Astfel de evenimente sunt justificate sau aplaudate de cei care ar trebui să le critice, poate indica o problemă mai profundă legată de integritatea instituțională sau influențele externe.

„Nu mă interesează că promovau că păsările sunt vaci. Păi mine mă interesează că, de exemplu, un lucru precum lovitura de stat,  care a fost o chestie antidemocratică, a fost aplaudată de cei care trebuiau să-l critice și justificată. Bine, justificată în sensul ăsta” , afirmă Ion Cristoiu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button