Știrile 60m.RO

Dumitrina Mitrea: Mai multe state UE cer Comisiei Europene să se retragă din contractele semnate cu Pfizer privind achiziția de vaccin anti-Covid-19. Se va ralia România acestui demers?

În Uniunea Europeană mai sunt și state care își exercită autonomia față de birocrații de la Bruxelles și critică dur măsurile și acțiunile întreprinse de către aceștia. Mai multe state UE, în frunte cu Polonia, cer Comisiei Europene să se retragă din contractele de achiziții semnate cu Pfizer privind achiziția a 1 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-Covid-19. În contextul în care România nu s-a alăturat acestor state, deputata AUR Dumitrina Mitrea solicită clarificări din partea Ministerul Sănătății.

Comisia Europeană a negociat în numele celor 27 de state-membre ale Uniunii Europene și a semnat unul dintre contracte cu BioNTech/Pfizer pentru un total de 300 de milioane de doze (dintre care 100 milioane opţionale). Bruxellesul a încheiat un al doilea contract, similar, tot pentru 300 de milioane de doze, ajungând ca în decursul anului trecut să aprobe și un al treilea astfel de contract pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19 (900 de milioane de doze ferm + 900 de milioane de doze opţional), explică deputata AUR.

Potrivit informațiilor, Polonia, Letonia, Lituania și Estonia au solicitat Comisiei Europene să își retragă actualele acorduri de achiziție de vaccin împotriva coronavirusului, după o întâlnire informală a miniștrilor sănătății din mai multe țări ale UE. La acest demers se vor alătură și slovacii, iar Ministerul Bulgar al Sănătății și-a exprimat îngrijorarea vizavi de această situație, într-o declarație recentă.

În tot acest timp, Ministerul Român al Sănătății nu a emis decât un anunț despre vaccinarea cu doza a patra, a punctata deputata AUR, care solicită ministrului Rafila să răspundă la următoarele întrebări:

  1. Va solicita și România renegocierea  acestor contracte pentru achiziția de vaccinuri anti COVID-19?
  2. Când va fi făcut public conținutul acestor contracte?

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button