Pacienții pozitivi care s-au externat după decizia CCR vor fi căutați

Premierul Ludovic Orban susține că acienții infectați cu Sars-CoV-2 care s-au externat la cerere din spital vor fi căutați acum.
„Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare direcție de sănătate publică să poată să emită deciziile privitoare la aceștia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie, dacă nu, să fie tratați în izolare la domiciliu sau în altă locație de izolare pe care și-o doresc. Toată baza de date de la Ministerul sănătății să fie transmisă la MAI, să existe, practic supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluția bolii, și în același timp, controale de respectare a măsurii izolării la domiciliu”, a declarat luni seara, la Digi 24, premierul Ludovic Orban, întrebat ce cele aproape 1.000 de persoane care au părăsit, la cerere, spitalul, în urma deciziei CCR.
Premierul susține că autoritățile nu cunosc la acest moment ce efecte a avut externarea acestora, dar le atrage atenția celor care știu că sunt infectați și nu se izolează și infectează alte persoane că vor răspunde penal.
Ludovic Orban a reiterat faptul că autoritățile nu doresc să mai ia nicio măsură restrictivă:
„Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând și activitățile care se derulează. Sigur că nu ne dorim, nu vrem să ajungem în situația să fim obligați să luăm astfel de măsuri. Pentru că într-adevăr, dacă va crește numărul de persoane infectate, să spun, peste 1.000, peste 1.200, deja ne apropiem de un prag de risc și putem ajunge în situația în care să fim obligați să luăm măsuri restrictive, acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare zonală, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului”.
Prim-ministrul s-a referit și la „negaționiști”: „Din păcate, ne-am confruntat cu această campanie, pe care, sincer, eu nu pot să o să înțeleg, cu oameni cu scaun la cap, oameni cu bun simț, oameni chiar mulți cu pregătire intelectuală pot să cadă în capcana acestei campanii”.
Sursa: www.euractiv.ro
- Dealer auto din Pipera, acuzat de influenceri că a vândut mașini în leasing și a păstrat banii. Lino Golden, printre clienți
Polițiștii din Ilfov au descins la un dealer auto din Pipera, pe care mai mulți influenceri îl acuză că i-a înșelat și le-ar fi vândut mașini care nu erau ale lui. Mașinile respective ajungeau la suspect aduse de proprietari care le luaseră în leasing și voiau să le vândă ca să își achite ratele. Însă … - România îl predă la graniță pe fostul șef din serviciul de informații al Moldovei, acuzat că spiona pentru KGB-ul din Belarus
Alexandru Bălan, fostul director adjunct al Serviciului de Informații din Republica Moldova, acuzat că spiona pentru KGB al Belarus, va fi predat vineri de Poliția Română autorităților moldovene la un punct de trecere a frontierei. „Astăzi, 24 aprilie, Poliţia Română va escorta un bărbat, de 47 de ani, cu dublă cetăţenie moldovenească şi română, cercetat pentru … - Cele trei mari reforme pe care vrea să le treacă rapid Ilie Bolojan fără miniștrii PSD: creșterea vârstei de pensionare la militari, scoaterea băieților deștepți din piața energiei și legea salarizării bugetarilor
Premierul Ilie Bolojan are trei proiecte de reformă pe care vrea să le promoveze urgent în absența miniștrilor PSD. E vorba despre penalizarea companiilor care au blocat piața energiei electrice, noua lege a salarizării bugetarilor (care e jalon în PNRR) și creșterea vârstei de pensionare în armată, poliție, jandarmerie și servicii. Șeful guvernului, pus de … - Obregia nu e acasă! Extremistul Simion, derapaj grav la adresa președintelui Nicușor Dan: ”Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”
Președintele AUR, extremistul George Simion, a avut joi un derapaj grav la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care l-a calificat drept ”paraplegic” într-un discurs dedicat situației de la combinatul Azomureș. Simion, care a utilizat violența fizică și de limbaj ca armă politică, s-a răfuit cu șeful statului pentru că acesta nu a invitat AUR la … - Cum se vede criza politică în social media / Bolojan crește rapid pe Facebook. Postările lui Grindeanu, apreciate de boți
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri seara, într-o postare pe Facebook, noile date privind deficitul bugetar în 2025. Postarea, de altfel extrem de tehnică, a adunat în mai puțin de 15 minute de la publicare peste 10.000 de reacții. După 11 ore, anunțul lui Ilie Bolojan are peste 52.000 de reacții, peste 4.300 de comentarii și …




