16 angajaţi ai Spitalul Bagdasar Arseni au COVID-19. Oficiali: „Nu putem vorbi despre un focar de infecţie”

Un număr de 16 angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” au COVID-19, între care un medic şi şase asistente, însă „nu putem vorbi despre un focar de infecţie”, precizează oficialii instituţiei medicale, într-un comunicat transmis MEDIAFAX.
La spitalul Bagdasar Arseni din Capitală sunt 16 cazuri de Covid-19 confirmate. Conducerea unităţii sanitare îţi spune că nu se poate vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului spital.
„Este vorba despre 16 colegi între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici”.
Asimptomatici au fost şi 3 pacienţi depistaţi pozitiv pentru virusul SARS COV 2, însă nu de la primul test.
„Cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ, altfel ar fi fost trimişi la un spital suport Covid. Asa cum ştiţi, este posibil ca testul RT PCR pe care noi îl facem la institute specializate pentru toţi pacienţii care necesită internare la Bagdasar, să nu depisteze virusul dacă pacientul este în primele câteva zile de la contaminare”, te anunţă conducerea spitalului.
Trebuie să ştii că deocamdată nu se mai fac internări pe secţia de chirurgie generală, care a fost deja decontaminată. Specialiştii din spital au făcut o celulă de criză şi au reuşit să stabilească o listă cu toţi cei care au intrat în contact cu pacienţii şi personalul depistat pozitiv.
Bagdasar Arseni este una dintre cele mai importante unităţi sanitare de urgenţă din Capitală, cu o capacitate de peste 550 de paturi de spitalizare continuă. Este în acelaşi timp cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România.
Sursa: www.mediafax.ro
- CCR ține cu dinții de aberantele prime de pensionare de 35.000 de euroDeși sunt aprig contestați de o parte a societății, în contextul anulării turului 2 al alegerilor, dar și al altor legi controversate – ultima referitoare la Traian Băsescu, judecătorii CCR nu au niciun fel de scrupule. Aceștia fac demersuri insistente ca să-și primească fabuloasele prime de pensionare de 35.000 de euro. Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) continuă să sfideze situația economică dramatică a țării, măsurile de austeritate care se aplică tuturor românilor, ba și chiar legea. judecătorii Curții l-au împuternicit pe secretarul general să meargă la Ministerul Finanțelor să întrebe dacă se pot muta banii de la un capitol …
- Petrecere de 12.500 de euro la SALROM în plină criză la Salina Praid. Conducerea refuză să demisionezeÎn timp ce Salina Praid era afectată de inundații grave și activitatea era complet suspendată, conducerea companiei de stat SALROM a organizat o petrecere de lux de peste 12.500 de euro, achitată din bani publici. Scandalul a scos la iveală și o creștere salarială consistentă pentru directorul general, chiar în contextul prăbușirii salinei. Deși dezastrul ar fi putut fi evitat, conducerea refuză să-și asume răspunderea și spune că va demisiona doar dacă va fi obligată de o instanță. Într-un moment de maximă criză la Salina Praid, conducerea SALROM, compania de stat care administrează salina, a ales să organizeze o petrecere …
- Guvernul impune austeritate fără protecție socială. CES: „Scăderea nivelului de trai va fi drastică și rapidă”Consiliul Economic și Social (CES) a emis un aviz negativ proiectului de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare propuse de Guvern, acuzând lipsa unei analize de impact social, absența unor măsuri compensatorii pentru cetățenii vulnerabili și o abordare fiscală regresivă. Potrivit CES, măsurile anunțate vor genera o criză socială comparabilă cu cea din 2010 și vor afecta grav accesul la servicii de bază, educație și sănătate. Statul român este pus sub acuzare de propria instituție consultativă, Consiliul Economic și Social, care condamnă dur planul de austeritate fiscală al Guvernului, considerând că măsurile propuse vor avea efecte dezastruoase asupra populației și a …
- AUR apără sportul românesc! Partidul care spune NU rețelelor de interese și DA performanței!Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu un controversat proiect de lege privind modificarea Legii educației fizice și sportului. AUR acuză încălcarea gravă a principiului bicameralismului și atrage atenția asupra unor modificări operate de Camera Deputaților, care ar favoriza interesele unor grupuri influente din politică și afaceri. Potrivit partidului, noua formă a legii exclude instituții publice relevante din domeniul sportului, în favoarea unui cerc restrâns de entități universitare și autorități locale. AUR își reafirmă angajamentul față de transparență și echitate în sprijinirea sportului românesc. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să-și asume rolul …
- Pericol iminent pentru industria românească: combinatul „Liberty” Galați în pragul colapsului. Angajații nu și-au primit salariile, Guvernul este somat să intervinăCel mai mare producător de oțel din România se află într-o criză fără precedent. Mii de angajați de la combinatul „Liberty” Galați nu și-au primit salariile, iar liderii locali avertizează că prăbușirea combinatului ar avea efecte catastrofale pentru economia națională. Guvernul este acuzat că stă pasiv în fața unui colaps industrial iminent. Industria siderurgică românească este în pragul unui dezastru, iar Guvernul pare să ignore dimensiunea reală a crizei. Cel mai mare combinat siderurgic din țară, „Liberty” Galați, traversează o perioadă critică: angajații nu și-au primit salariile, activitatea este paralizată, iar perspectiva falimentului devine tot mai probabilă. În fața acestei …
- Explozie pe piața imobiliară: prețul locuințelor crește cu peste 10.000 de euro din cauza noilor taxe impuse de GuvernGuvernul lovește din nou în cetățenii de rând, printr-o măsură care va arunca în aer prețurile de pe piața imobiliară. Creșterea TVA-ului de la 9% la 19% va scumpi masiv locuințele, chiar și cu 15.000 de euro. În timp ce piața este deja în declin, noile reglementări fiscale pun presiune uriașă pe tineri, familii și chiriași. [16:08, 04.07.2025] Roberta Gabriela : Într-un context economic fragil și cu o piață imobiliară deja în scădere, Guvernul anunță o măsură care amenință să blocheze complet accesul românilor la locuințe. De la 1 august, TVA-ul pentru tranzacțiile imobiliare va crește de la 9% la …
- Premierul Ilie Bolojan, acuzat de declarații misogine și de excluderea femeilor competente din GuvernPremierul României, Ilie Bolojan, este criticat dur după o declarație controversată privind componența Guvernului. Vicepreședinta Comisiei pentru egalitate de șanse, Raisa Enachi, îl acuză de perpetuarea unui model patriarhal și de discriminare la adresa femeilor. Premierul Ilie Bolojan se află în centrul unui scandal public, în urma unei declarații considerate misogine: „Am încercat să propunem oameni competenți. A fost mai puțin important ceea ce sunt.” Afirmația a fost făcută în contextul prezentării actualei componențe guvernamentale și a fost interpretată ca o justificare a absenței femeilor din structura Executivului. Raisa Enachi, vicepreședinta Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați …
- Anchetă devastatoare: Legăturile ascunse ale lui Ilie Bolojan și Vasile Blaga cu clanurile interlope din OradeaÎn spatele imaginii de oraș model, Oradea a fost, potrivit unor surse, teren fertil pentru grupări interlope periculoase. Nume grele din politica românească, Ilie Bolojan și Vasile Blaga, sunt menționate în legătură cu clanuri mafiote care și-ar fi desfășurat activitatea nestingherit, în plină dezvoltare urbană. Ies la iveală acuzații extrem de grave care zguduie din temelii imaginea administrației liberale din Oradea. Conform unei anchete prezentate de Realitatea PLUS, Ilie Bolojan, actualul premier al României și fost primar al municipiului Oradea, ar fi avut conexiuni indirecte cu clanurile interlope care au prosperat în perioada 2017–2020. Numele său apare alături de cel …
- Lovitură cruntă pentru șoferi: benzina și motorina explodează la pompă din augustÎncepând cu 1 august, românii care folosesc mașina vor plăti considerabil mai mult pentru un plin. Accizele majorate și creșterea TVA împing prețul carburanților aproape de 8 lei litrul. Statul își adâncește implicarea financiară în prețul de la pompă, în timp ce prețurile la energie sunt și ele în creștere. De la 1 august, posesorii de autoturisme din România vor resimți din plin noile modificări fiscale adoptate de autorități. Prin majorarea accizelor și a TVA-ului, prețurile la carburanți vor crește semnificativ. Benzina va ajunge la aproximativ 7,5 lei pe litru, iar motorina se va apropia de 7,8 lei. În unele …
- PSD și PNL distrug proiectul european în România. Ei nu sunt proeuropeni, ci jefuitoriProiectul european înseamnă, în teorie, prosperitate, dezvoltare, libertate de mișcare și investiții strategice. Dar în România, acest ideal a fost deturnat și compromis de două partide care guvernează de 35 de ani, fie împreună, fie pe rând: PSD și PNL. Ei sunt cei care au reușit să asocieze apartenența la Uniunea Europeană cu sărăcia, corupția, exodul masiv și subdezvoltarea cronică. Pentru mulți români, „Europa” nu mai înseamnă o promisiune, ci o dezamăgire. Nu din cauza Bruxellesului, ci din cauza felului în care PSD și PNL au gestionat fondurile europene: deturnate, sifonate prin contracte cu dedicație, pierdute în birocrație sau returnate …
- Ucigașul cu blană lăsat liber de stat: un turist italian sfâșiat de urs pe Transfăgărășan. Autoritățile, în continuare paralizateUn motociclist italian a fost ucis de o ursoaică pe Transfăgărășan, într-o zonă cunoscută de ani buni ca fiind suprapopulată cu urși. Deși pericolul era evident, autoritățile nu au făcut nimic concret pentru a preveni tragedia. Cu toate panourile de avertizare și declarațiile pompoase despre „monitorizare permanentă”, realitatea din teren arată un stat incapabil să-și protejeze nici propriii cetățeni, darămite turiștii străini. România devine un teritoriu al groazei, unde turiștii riscă să fie sfâșiați de urși, în timp ce autoritățile se ascund după hârtii, comisii și legislații aberante. Joi dimineață, un motociclist italian a fost atacat și ucis de o …
- Oamenii din partide trebuie îndemnați să se apuce de muncă: zidari, frizeri, șoferi… să uite de luxul de la statDupă zeci de ani în care au distrus economia, au sărăcit populația și au transformat România într-o țară de emigranți, oamenii din PSD și PNL nu mai au ce căuta în funcții publice. Este momentul ca acești „specialiști în politică” să coboare din birourile luxoase și să înțeleagă ce înseamnă munca cinstită. Să pună mâna pe lopată, să se tundă unii pe alții, să conducă microbuze pe salariul minim sau să învețe ce înseamnă să stai 12 ore în picioare pentru un bacșiș. S-au îmbogățit fără muncă, din contracte cu statul, din funcții inventate și sinecuri pe bani publici. Nu …
- Ce zic românii: Dacă lucrătorii de la ANAF cred că 5.000 lei e puțin, să se mute în privatÎntr-o țară în care milioane de români trăiesc cu salariul minim, audacitatea angajaților de la ANAF care se plâng că 5.000 lei net e prea puțin pare o palmă pe obrazul celor care muncesc cu adevărat. În privat, un salariat trebuie să producă mai mult decât costă, să justifice fiecare leu și să reziste concurenței. La stat, de multe ori, e suficient să te prezinți la program – iar uneori nici asta. Dacă 5.000 de lei nu le ajung, nimeni nu îi ține cu forța în birourile ANAF. Să iasă pe piața liberă, să încerce să se angajeze în firme …
- Coldea, „șeful cel mare” al rețelei de influență: DNA îl acuză că vindea protecție în instanță pe sume uriașeUn rechizitoriu DNA de peste 200 de pagini aruncă în aer scena politică și juridică din România. Fostul director al SRI, Florian Coldea, este descris ca liderul absolut al unui grup organizat, acuzat că ar fi vândut influență în justiție contra unor contracte oneroase. Alături de foști colegi din sistem, Coldea ar fi orchestrat o adevărată „caracatiță” de corupție, cu ramificații adânci în mediile judiciare și politice. Fostul șef al SRI, Florian Coldea, este acuzat oficial de DNA că ar fi condus o rețea clandestină care profita de vulnerabilitățile unor persoane cu probleme penale pentru a obține sume imense de …
- Guvernul Bolojan forțează austeritatea: TVA mărit, pensii tăiate, salarii înghețate. CES dă aviz negativ, patronatele protesteazăConsiliul Economic și Social (CES) a dat aviz negativ întregului pachet fiscal propus de guvernul condus de Ilie Bolojan, care include creșteri masive de taxe și reduceri de beneficii pentru populație. Deși avizul este consultativ, Executivul merge mai departe cu angajarea răspunderii, în ciuda opoziției exprimate de patronate și a impactului economic previzibil sever asupra cetățenilor. În ciuda criticilor dure venite din partea Consiliului Economic și Social și a patronatelor, Guvernul Bolojan merge înainte cu cel mai agresiv pachet de austeritate propus în ultimii ani. Creșterea TVA, majorarea accizelor și tăierea beneficiilor sociale sunt doar câteva dintre măsurile care vor …