Decizie CEDO: România plătește peste 15 milioane de euro proprietarilor de case naționalizate

România trebuie să plătească peste 15 milioane de euro mai multor proprietari ale căror imobile au fost naționalizate.

Aceasta este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a sancționat faptul că în România, procesele de retrocedări durează, în unele situații, chiar și 20 de ani.

Cele 15 milioane de euro pe care statul român trebuie să le plătească unor cetățeni cărora le-au fost naționalizate casele reprezintă un record.

Este cea mai mare penalizare primită de România din 1993 până în prezent, de fapt, de la momentul aderării la Consiliul Europei.

Ar mai fi de menționat că în iulie, Curtea Europeană a Dreptului Omului a mai dictat încă o sancțiune de 5 milioane de euro. Conform Asociației pentru Proprietate Privată, nu s-ar fi ajuns aici dacă dosarele ar fi fost soluționate în țară, chestiune care ar fi implicat cheltuieli mai puține pentru statul român.

E de așteptat ca astfel de decizii să vină și în anii următori, în condițiile în care doar Primăria Capitalei are de soluționat peste 20 de mii de notificări.

Sursa: Europafm

  • NASA oferă noi imagini cu planeta Marte
    Noile imagini cu planeta Marte surprinde un canion de 4.000 de kilometri, supranumit și Valles Marineris. Canionul are adâncimi până la 7 kilometri și 4.000 de kilometri întindere. Americanii declară că acest canion de pe planeta Marte este cel mai mare canion din sistemul nostru solar. Pozele au fost realizate de la o distanță de
  • NASA oferă noi imagini cu planeta Marte
    echipa Marte ianuarie 15, 2021 Noile imagini cu planeta Marte surprinde un canion de 4.000 de kilometri, supranumit și Valles Marineris. Canionul are adâncimi până la 7 kilometri și 4.000 de kilometri întindere. Americanii declară că acest canion de pe planeta Marte este cel mai mare canion din sistemul nostru solar. Pozele au fost realizate
  • Proiect pentru valorificarea Canalului Bega, o resursă care zace în uitare – CURIERUL ROMÂNESC
    Canalul Bega, o resursă de dezvoltare pentru Banat, de importanță strategică internațională, zace în uitare nefolosită de 62 de ani. Titi Stoica, deputat AUR de Timiș, propune o strategie care vizează repunerea acestuia în funcțiune și valorificarea potențialului comercial și turistic al Timișoarei. În acest sens, există un proiect în desfășurare – „Reabilitarea infrastructurii Canalului
  • Proprietarul unui restaurant din România: Domnule Arafat, mă ajutați și pe mine cu 75.000 de lei?
    Proprietarul unui restaurant din România este nemulțumit de modul în care statul a gestionat situația din sectorul HoReCa, grav afectat de restricțiile din timpul pandemiei. Acesta subliniază faptul că autoritățile nu le-au oferit antreprenorilor niciun fel de sprijin, nu au fost scutiți nici măcar de taxe. „Domnule Raed Arafat, mă ajutați și pe mine, vă
  • Mesaj important din partea lui George Simion pentru membrii și simpatizanții AUR
    George Simion, liderul AUR, face apel la toți membrii și simpatizanții partidului să se implice și să îi convingă pe cât mai mulți români că aceasta este singura soluție ca țara noastră să aibă un viitor. Dragii mei, A trecut o lună de când am dat o palmă serioasă sistemului care ne conduce de 30
%d blogeri au apreciat: