Politică

De ce e presa infiltrată de servicii: Șef din SRI, profesor la facultatea de jurnalism

Între 2017 și 2022, Antonio Amuza a predat studenților. A lucrat și ca sociolog la IRES. A publicat în presă. Fără să fie cunoscută apartenența la serviciul secret.

Senatul Universității București l-a validat, miercuri, 19 iulie, pe Antonio Amuza, 34 de ani, în postul de asistent universitar la Facultatea de Jurnalism. Cu prilejul candidaturii, Amuza a precizat în CV că a fost șef al Departamentului de Resurse Umane (HR) la SRI. Până acum, Antonio Amuza era cunoscut ca sociolog la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), fondat de Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării în Guvernul Ciucă. Unic candidat, Amuza a fost admis ca asistent universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC).

În interiorul facultății a existat o contestație la această candidatură din partea unei membre a Consiliului Facultății de Jurnalism, profesoara universitară Raluca Radu, care este și directoarea Departamentului de Jurnalism. Aceasta acuză faptul că Antonio Amuza nu are legătură cu domeniul pe care urmează să-l predea – publicitatea, după cum a relatat pe Facebook jurnalista Emilia Șercan.

Mai mult de o treime din cariera domnului Amuza, mai precis perioada 2017-2022, a fost dedicată recrutării pentru Serviciul Român de Informații – Şef Departament HR (Planificare Strategică a forţei de muncă). Sesizarea semnată de prof. univ.

Ce făcea Amuza la SRI

În CV-ul care a însoțit candidatura, Antonio Amuza notează faptul că faptul că în perioada 2017 – 2022 a fost Șef Departament HR (Planificare Strategică a forței de muncă) în cadrul Serviciului Român de Informații. El notează și responsabilitățile pe care le avea: „coordonator proiecte de transformare instituțională și coordonator de achiziții prin fonduri europene nerambursabile și șef de implementare a instrumentelor de diagnoză, climat și cultură organizațională team manager

– think tank intern de planificare strategică a forței de muncă consilier cabinet director pe teme de sociologie responsabil de crearea design-ului metodologic pentru studii de people analytics (calitativ & cantitativ)”

„Eu nu știu să fie ceva mai moral decât patriotismul”, spune șeful din SRI care a predat la facultate fără să se știe că lucra la resursele umane ale serviciului secret

Extras din CV-ul lui Antonio Amuza prezentat cu prilejul candidaturii pentru postul de asistent universitar la FJSC Profesor și publicist „sub acoperire” În perioada în care lucra la SRI, Antonio Amuza era concomitent profesor asociat la Facultatea de Sociologie, unde preda din 2014, iar din 2022 a început să predea și la Facultatea de Jurnalism.

A publicat articole de opinie și articole pe subiecte de agricultură și consum în mai multe publicații media din România. Inclusiv în Libertatea, unde, în martie și aprilie 2020, a publicat 3 texte, dintre care două de opinie. El s-a prezentat publicului drept „cercetător sociolog IRES, cadru didactic la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și co-partener la MAD Intelligence – start-up de analiză menit să fundamenteze decizii strategice la nivel de afacere, comunitate și stat”.

La fel este prezentat și de publicația Republica, unde în 2020, când era șef HR la SRI, publica o analiză referitoare la pandemie. Are intervenții și la televiziuni, nicăieri nu este menționată apartenența la serviciul secret. Informația lipsește din toate CV-urile anterioare pe care le-am identificat pe net. În urmă cu doi ani, în 2021, Amuza dădea concurs pentru funcția de conferențiar universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București. Nu l-a obținut.

Au fost doi candidați pentru acel post. În CV-ul depus la dosarul de la Sociologie, nu apare că lucrează la SRI, ci că este deputy (n.r. adjunct) team manager – HR – Ro Gov. Într-un CV precedent, aflat pe site-ul Universității București, Amuza scrie doar că este „HR deputy manager”, fără să precizeze unde.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button