Coreea de Nord se declară stat nuclear, iar Kim Jong Un a primit butonul roșu
Coreea de Nord a adoptat o lege care o autorizează să efectueze un atac atomic preventiv şi care declară „ireversibil” statutul ţării de putere nucleară, relatează presa de stat, citată de AFP.
Vorbind la o reuniune a Adunării Populare Supreme a RPDC, Kim Jong-un a subliniat că deținerea de arme nucleare este un drept legitim și inalienabil al țării sale și, prin urmare, Phenianul nu intenționează să desfășoare negocieri privind denuclearizarea. „Nu intenționăm să renunțăm la armele nucleare. Noua lege face imposibilă negocierea denuclearizării”, a spus el.
„Nu vom renunța la dreptul la autoapărare, de care depinde existența țării, securitatea poporului și a statului, oricât de dificilă ar fi situația, oricare ar fi situația din sferele politice și militare din Peninsula Coreeană create de Statele Unite, nu vom putea abandona armele nucleare, pentru că este necesar să ținem sub control statul nuclear american”, a adăugat Kim Jong-un.
El a menționat, de asemenea, că RPDC își va consolida prin toate mijloacele disponibilitatea de a desfășura un război nuclear, continuând să diversifice mijloacele de utilizare a armelor nucleare, extinzând spațiul pentru operațiuni nucleare tactice, sporind eficacitatea operațională și fiabilitatea forțelor nucleare.
Acest anunţ vine într-un context de relaţii intercoreene tensionate. Phenianul a efectuat un număr record de teste cu rachete în acest an şi a dat vina pe Seul pentru recentul focar de Covid-19 care a lovit ţara.