SĂNĂTATE

CNAS: Aproximativ 88% din românii cu cancer care făceau tratament în 2019 AU MURIT într-un an de zile

Aproape 90% din bolnavii de cancer din România care făceau tratament în anul 2019 au murit după un an, fiind vorba de cazuri descoperite târziu, a declarat Adela Cojan, şefa interimară de la CNAS.

„Aproximativ 88% din pacienții români cu cancer care se aflau în tratament în 2019 au decedat într-un an de zile”, a declarat Adela Cojan, președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cifrele însemnate ale morţilor de cancer sunt rezultatul lipsei de prevenției de subfinanțare a medicinei primare, dar și de accesul îngreunat la serviciile din ambulatoriul de specialitate. „Pot să vă spun că m-au impresionat cifrele pentru 2020, când am văzut că în jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 se regăseau printre CNP-urilor pacienților decedați (…). Erau cazuri de cancere descoperite târziu, în stadiul 2, 3, cu metastaze. Dacă s-ar depista precoce, șansele de supraviețuire la cinci ani și la 10 ani ar fi mult mai ridicate”, a continuat Adela Cojan.

Astfel, impactul este devastator nu doar la nivelul famililor, ci și al economiei, arată o analiză făcută de Clara Volintiru, conferențiar universitar la ASE București. Potrivit datelor, nouă din 10 români riscă sărăcia dacă se îmbolnăvesc de cancer, iar România pierde 3% din PIB cu fiecare „cohortă” anuală de bolnavi de cancer.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button