Politică

Claudiu Târziu: Toată suflarea AUR e chemată la Pechea, în județul Galați, pentru a-i ajuta pe sinistrații ultimelor inundații

Toată suflarea AUR e chemată la Pechea, în județul Galați, pentru a-i ajuta pe sinistrații ultimelor inundații. Prezenta noastră aici nu e nici o așa-zisă formă de politizare, nici o încercare de transformare a suferinței în capital politic. Prezența noastră aici este un exemplu și un apel la mobilizare. Dacă nu noi trebuie să fim aici, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?

Am adus astăzi zece tiruri cu materiale de construcții, iar de mâine începem refacerea locuințelor distruse de viitură.

Este mare nevoie de oameni pricepuți, care să muncească.

* * *

Sinistrații și comunitățile aflate în calea puhoaielor dezlănțuite la fiecare inundație au nevoie de soluții durabile pentru prevenirea dezastrelor.

Acum trebuie să punem umărul și să refacem casele distruse de viituri, dar adevărata provocare este să demarăm lucrările de amenajare și regularizare a cursurilor de apă, ca să nu mai fim prizongierii naturii.

Efortul financiar pentru un astfel de proiect este uriaș, dar capacitatea autorităților de a gestiona o asemenea lucrare este determinant.

Am cerut în plenul Parlamentului European ajutor financiar pentru comunitățile afectate de inundații în România.

Comisia Europeană a promis României 1,5 miliarde de euro, în acest scop.

Mă voi asigura ca fondurile trimise de la Bruxelles nu se mai scurg prin conductele de partid către companiile de casă care au tocat și până acum banii cu care se puteau preveni multe dintre distrugerile pe care le vedem azi în Galați.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button