Politică

Ciolacu: Cîțu spune lucruri trăznite! Negocieri eșuate

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că social-democrații nu pot negocia cu liberalii, dar sunt datori să negocieze cu premierul desemnat. În același timp, Ciolacu consideră că Florin Cîțu spune ”lucruri trăznite”. Negocierile dintre PSD și PNL au eșuat, iar Ciolacu rămâne doar cu mirosul de cașcaval din miliardele de la Bruxelles.

”Priorităţile românilor nu sunt nici crizele politice, şi ştim cine le-a provocat, USR şi PNL. Cred că priorităţile rămân facturile la energie şi pandemia. În acest moment, PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuţie a fost cu premierul desemnat, căruia i-am trimis cele zece priorităţi ale PSD, eventual să le prindă în Programul de Guvernare şi rămânând ca domnia sa să ne trimită programul de guvernare, cât mai repede”, a spus Ciolacu.

Preşedintele PSD a arătat că nu a avuit nicio discuţie ca PSD să intre la guvernare şi a precizat că aşteaptă răspunsul premierului desemnat, la propunerile PSD, cu care a avut o discuţie telefonică.

”Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era cea cu copiii spun lucruri trăznite. Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăznite”, a comentat Ciolacu, despre informaţiile potrivit cărora Florin Cîţu nu doreşte un guvern asumat PNL-PSD.

Ciolacu a mai spus că PSD nu poate negocia cu PNL, ţinând cont de decizia liberalilor că nu vor colabora cu PSD dar a precizat că social-democraţii sunt obligaţi să discute cu premierul desemnat.

”România are nevoie de un guvern nu minoritar, ci de un guvern stabil, pentru toate crizele pe care le are de confruntat”, a declarat Ciolacu, arătând că în caz contrar, trebuie să se revină la popor, pentru alegeri anticipate.

Întrebat cum ar trebui să arate acest guvern stabil, Ciolacu a precizat că acest lucru trebuie întrebat preşedintele Klaus Iohannis.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button