Social
Social
-

Conducerea Academiei Române, „recunoscătoare” subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al FCER pentru participarea la evenimentul dedicat lui Paulescu,
Conducerea Academiei Române a transmis marţi că este recunoscătoare subsecretarului de stat Irina Cajal şi preşedintelui onorific al Federaţiei Comunităţilor…
-

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea nu va deveni obligatorie
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat că vaccinarea nu va deveni obligatorie în România, așa cum este posibil…
-

Întâlnirea Fiilor satului – ediția a III-a, 29 Iulie – 1 August 2021
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, ne dorim să continuăm tradiția și, alături de întreaga familie a Bulzeștilor, dar și de toți…
-

Bode: Masca rămâne obligatorie la interior. Se dau în continuare amenzi pentru cei care nu se conformează
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernavodă, că purtarea măştii la interior…
-

VIDEO: 1.477 de români au rămas pe drumuri. S-a închis termocentrala Mintia
Toţi cei 700 de angajaţi ai Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), şi-au încheiat luni relaţiile de serviciu…
-

Elie Wiesel denigrează membri respectați ai comunității evreiești din România
Norman Manea şi Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, figurează între semnatarii unei scrisori deschise adresate prim-ministrului Florin Cîţu şi…
-

Cartel Alfa: Lunar, un român are nevoie în medie de 2.818 lei net pentru un trai decent
Sindicaliştii Cartel Alfa au transmis, luni, că salariul minim trebuie calculat în funcţie de coşul minim de consum lunar. ”Lunar,…
-

Marian Vanghelie și-a agresat fizic concubina
Oana Mizil îl acuză pe Marian Vanghelie că a agresat-o fizic, fiind internată sâmbătă noaptea la un spital din București…
-

Streinu Cercel îi ia locul lui Arafat: Dacă nu ne vaccinăm, putem să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni
Dacă nu ne vaccinăm putem, să ajungem la mii de cazuri pe zi în câteva săptămâni, avertizează Adrian Streinu Cercel.…
-

Sorin Cîmpeanu: Școala va începe cu toți elevii în clase. Profesorii nevaccinați, testați periodic înainte de a intra la ore
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că își dorește ca noul an școlar să înceapă cu toți elevii în clase.…
-

Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă
Sportiva română Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă cu a patra notă, 14,133, duminică, în urma concursului…
-

Laura Ilie la Jocurile Olimpice: China și Rusia fură cu nerușinare! Ne-ru-și-na-re!
Laura Ilie este virulentă după ce a ratat dramatic finala probei de 10 m aer comprimat, la doar cinci zecimi…
-

Mai multe loturi de înghețată Milka vor fi retrase de pe piață. Conține un ingredient cancerigen
Mai multe loturi de îngheţată Milka vor fi retrase de pe piaţă după ce s-a constatat că ingredientul stabilizator pe…
-

Prima medalie pentru România la JO: Ana Maria Popescu s-a calificat în finală la spadă
Sportiva Ana Maria Popescu s-a calificat în finala probei de spadă din cadrul concursului de scrimă şi aduce prima medalie…
-

Încă un produs cancerigen a fost retras de pe piață
Încă un produs, desert cu miez de bezea, este retras de la vânzare din cauza conţinutului mare de oxid de…
-

DAMEN Mangalia concediază 228 de persone
Damen a anunţat restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia, precizând că angajaţii disponibilizaţi vor primi până…
-

Viitura de pe Ceahlău a venit pe unde s-a defrișat masiv pădurea, nu printre copaci
Recent au fost inundații masive în comuna Ceahlău. A fost COD ROȘU, adică o dezlănțuire neobișnuită a forțelor naturii, cu…
-

Un angajat al Termocentralei Mintia s-a sinucis. Bărbatul se afla în preaviz de concediere
Un angajat al Termocentralei Mintia, din județul Hunedoara, a fost găsit spânzurat. Potrivit foştilor săi colegi, bărbatul (în vârstă de…
-

Streinu Cercel avertizează: Valul patru a început deja și va atinge un maxim în luna august
Adrian Streinu Cercel s-a reactivat și avertizează că valul patru a început deja și va atinge un maxim în luna…
-

Admitere liceu 2021. Când vor afla elevii la ce școli sunt admiși
Absolvenţii claselor a VIII-a vor afla sâmbătă, 24 iulie, la ce licee au fost admiși, în urma repartizării computerizate. Potrivit…
-

Daniel Bodnar: Egger și Schweighofer(H.S. Timber), ASASINII ECONOMICI care distrug România
Activistul de mediu Daniel Bodnar consideră companiile Egger și Schweighofer(H.S. Timber), principalii vinovați de defrișările ilegale de pădure din România…
-

Gunoiul Europei, trimis în România: 23 de tone de deșeuri provenite din Spania au fost oprite în Portul Constanța
Un container cu 23 de tone de deşeuri din cabluri de cupru, sosit din Spania, a fost descoperit de poliţişti…
-

Argeş: Nouă turişti, din care patru copii, evacuaţi după ce drumul de acces a fost afectat de o viitura
Nouă turişti – între care patru copii – care se aflau în vacanţă într-o zonă din localitatea Lereşti, judeţul Argeş,…





















