SocialȘtirile 60m.RO

Prima medalie pentru România la JO: Ana Maria Popescu s-a calificat în finală la spadă

Sportiva Ana Maria Popescu s-a calificat în finala probei de spadă din cadrul concursului de scrimă şi aduce prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Românca deja campioană olimpică în 2016 la Rio cu echipa, ajunsă acum la 36 de ani, s-a impus în fața estonei Kathrina Lehis, campioana Europei în 2018. Scorul a fost 15-11 pentru Ana Maria, care ajunge la a doua finală olimpică la individual, după cea din 2008, pierdută atunci la Beijing cu Britta Heidemann din Germania.

În marea finală de la Tokyo, care va începe de la ora 14,45, Ana Maria Popescu va da piept cu Yiwen Sun (China), aceeași pe care am întâlnit-o cu echipa și în marea finală din 2016, la Rio, când fetele noastre obțineau aurul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button