Internațional
Internațional
-

Talibanii: Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista…
-

Afganistan: Resturi umane au fost găsite în trapa unui avion US AIR FORCE
Resturi umane au fost găsite în pasajul roţii unui avion american care a plecat luni de pe aeroportul din Kabul,…
-

VIDEO: Talibanii nu au avut jucării când au fost copii! Au invadat un parc de distracții din Kabul
Talibanii vor să liniștească populația afgană și încearcă să demonstreze că viața „revine la normalitate“. Cum? Ei bine, în mediul…
-

Franța: Intrarea în mall se va face doar cu permisul de sănătate sau în baza unui test negativ
Noi restricții în Franța pentru persoanele care refuză să se vaccineze. Astfel, potrivit unor noi reglementării, persoanele care vor să…
-

Femeile au revenit ca prezentatoare la unul dintre cele mai importante posturi de televiziune afgane
Femeile au revenit marţi ca prezentatoare de ştiri la ToloNews, unul dintre cele mai importante posturi de televiziune afgane. Absenţa…
-

Joe Biden comparat cu Jimmy Carter! New York Post: Președintele nostru pare slab, blând, ineficient, incompetent și confuz
Într-un discurs adresat naţiunii, preşedintele Joe Biden a declarat că SUA nu va continua să pună în pericol viaţa militarilor…
-

ANALIZĂ Europa Liberă: Afganistan, trădarea istorică a Occidentului
Cei mai mulți au simțit asta ca pe o trădare istorică. Trădare a Occidentului, desigur, care a promis atât de…
-

Afganistan: Mama unui soldat britanic speră ca moartea fiului ei să nu fi fost în zadar
Sarah Adams, mama unui soldat britanic ucis în Afganistan, spune că nu poate dormi uitându-se la scenele „devastatoare” cu talibanii…
-

VIDEO – Mai mulți oameni au căzut dintr-un avion care decola din Kabul
În mai multe imagini video apărute în presă se poate vedea cum pasagerii aflați la bordul unui avion care a…
-

Imaginile disperării în Afganistan: sute de oameni pe scara avionului
Mii de afgani au ajuns luni dimineață la aeroportul din Kabul în speranța că se vor putea îmbarca într-un avion…
-

VIDEO: „President Biden’s Saigon moment”. De la căderea Saigonului la căderea Kabulului
Luptătorii talibani au pătruns duminică la periferia capitalei afgane, în timp ce lucrătorii panicați au fugit din birourile guvernamentale. Numeroase…
-

VIDEO. Talibanii: Războiul din Afganistan a luat sfârșit
Războiul din Afganistan s-a terminat, au anunţat, duminică, talibanii, care au preluat controlul asupra Kabulului. „Am reuşit ceea ce ne-am…
-

Abdullah Abdullah: Fostul preşedinte a fugit din Afganistan, lăsând ţara în această situaţie dificilă
Abdullah Abdullah, liderul Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Naţională, a anunţat, duminică, pe Facebook, că preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a părăsit…
-

Președintele Afganistanului a demisionat
Președintele afgan Ashraf Ghani a demisionat. Guvernul interimar va fi condus de Ali Ahmad Jalali și Mullah Abdul Ghani Baradar…
-

Purtător de cuvânt al talibanilor: Vrem ca ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi
Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat la BBC că vrea ca ambasadele de la Kabul să îşi…
-

LIVE TEXT VIDEO: Afganistanul a căzut în mâinile TALIBANILOR. Americanii pleacă în grabă cu elicopterele
19.30 – Talibanii au preluat controlul palatului prezidenţial afgan, au declarat duminică pentru Reuters doi comandanţi ai insurgenţilor. Guvernul afgan…
-

SUA au început să-și evacueze diplomații din Afganistan. Talibanii ajung la Kabul
SUA au început, duminică, evacuarea diplomaţilor din ambasada Statelor Unite la Kabul, relatează Reuters. “Avem un grup mic de oameni…
-

VIDEO: Proteste violente ale naționaliștilor ucraineni împotriva președintelui Volodimir Zelensky
Poliţia ucraineană a intervenit sâmbătă, la Kiev, împotriva susţinătorilor unui partid naţionalist în apropierea biroului preşedintelui Volodimir Zelenski atunci când…
-

Reuniune de urgență a NATO în urma atacului blitzkrieg realizat de talibani în Afganistan
Secretarul general al NATO a convocat pentru vineri o ședință urgentă cu reprezentanții statelor membre pe tema crizei din Afganistan,…
-

Scoţia va permite copiilor de 4 ani să îşi schimbe genul, fără aprobarea părinţilor
Scoţia va permite copiilor să îşi aleagă genul, fără a mai fi nevoie de consultarea părinţilor. Copiii care au împlinit…
-

OMS recunoaște: Virusul ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan
Ipoteza potrivit căreia virusul care a provocat COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China unde au fost…
-

Premierul Poloniei respinge criticile venite din partea SUA
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a respins joi mesajul critic al secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, asupra noii legi privind mass-media…
-

CIA: În 90 de zile Kabul, capitala Afganistanului, va fi cucerită
Luptătorii talibani ar putea izola capitala Afganistanului, Kabul, în 30 de zile şi să cucerească oraşul în 90 de zile,…




















