Ca la teatru: Conservatorii îl vor înapoi pe Boris Johnson, la doar 6 săptămâni după ce au votat-o pe Liz Truss
Cei mai mulți membri din Partidul Conservator, Marea Britanie, vor ca Liz Truss să demisioneze din funcția de prim-ministru, la nici șase săptămâni de când tocmai aceștia au ales să devină șeful statului britanic. Conservatorii vor ca Boris Johnson să își reia activitatea de prim-ministru al Marii Britanii.
Potrivit unui sondaj YouGov în care au fost intervievați mai mulți membri ai Partidului Conservator, aflat în prezent la guvernare, arată că dacă ar avea din nou loc alegerile, Rishi Sunak ar fi câștigat cu 55% din voturi, față de actualul prim-ministru, Liz Truss, care nu ar primi decât 25% din voturile partidului.
De asemenea, sondajul arată și că peste 55% dintre conservatori își doresc ca Truss să demisioneze. Peste 63% dintre aceștia vor ca Boris Johnson să revină în funcția de prim-ministru, chiar dacă acesta a fost obligat să demisioneze din cauza unei revolte interne a partidului.
Printre alți posibili înlocuitori ai lui Liz Truss sunt Rishi Sunak, Jeremy Hunt sau Penny Mordaunt.