Internațional

Brățările de hârtie distribuite la coada pentru a aduce un ultim omagiu Reginei se vând cu 400 de euro

Brățările de hârtie distribuite la coada pentru a aduce un ultim omagiu Reginei au devenit deja obiecte de speculă, scrie RTL.

Nu este o mare surpriză, de zilele trecute, toate obiectele în omagiu reginei se vând ca pâinea caldă pe internet.  Mai ales când sunt obiecte de colecție:  reviste, Barbie, căni etc.  Și, în mod surprinzător la listă se adaugă și  brățările de hârtie distribuite la coada pentru a aduce un omagiu reginei.  Și prețurile de revânzare sunt uluitoare!  Site-urile britanice au precizat că anumite brățări de hârtie au fost revândute pentru suma de 350 de dolari.

Aceste brățări nu sunt folosite pentru a economisi timp la coadă, ele sunt doar un mijloc de a indica faptul că așteptați la coadă.   „Aceasta este o înregistrare a momentului în care v-ați alăturat la coadă ”, afirmă site-ul guvernamental. 

Purtarea acestor brățări le permite celor de la coadă să plece pentru a merge să bea ceva sau să meargă la toaletă.  Prin urmare, aceste brățări colorate sunt doar obiecte de colecție.

O așteptare de peste 24 de ore
De miercuri, rămășițele reginei au fost expuse publicului în Westminster Hall.  Și sicriul ei va rămâne acolo până luni dimineață. Prin urmare, sunt așteptate în continuare câteva sute de mii de oameni care vor veni să aducă un ultim omagiu reginei care a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button