AUR îi dă emoții lui Orban. CCR va decide dacă a fost ales corect drept președinte al Camerei Deputaților
Curtea Constituțională a României va analiza joi, 14 decembrie, modul în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaților, ca urmare a sesizării făcute de Alianța pentru Unirea Românilor.
George Simion anunţa pe 22 decembrie că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa Hotărârii Camerei Deputaţilor 71/2020.
„Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2:00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, preciza, la acel moment, George Simion.