AUR a fost scos abuziv de regimul Iohannis de pe lista observatorilor la alegerile „midterm” din Statele Unite
Liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a declarat, miercuri, că reprezentantul acestui partid a fost scos „în mod abuziv” de pe lista parlamentarilor care urmează să se deplaseze în SUA în misiunea de observare a alegerilor parţiale („midterm”), relatează Agerpres.
El a precizat că AUR va întreprinde toate demersurile legale pentru respectarea drepturilor grupurilor parlamentare.
„Continuă lista abuzurilor la care sunt supuşi parlamentarii AUR, iar astăzi toate aceste lucruri, care nu sunt decât nişte răzbunări care trec de la nivel personal la nivel al grupului parlamentar şi al Parlamentului României, au culminat cu scoaterea de pe lista care trebuia să facă deplasarea cu misiunea AP OSCE de observare a alegerilor parţiale din SUA a reprezentantului la AP OSCE din partea AUR, domnul Ciprian Titi Stoica”, a spus acesta.
„Vom întreprinde toate demersurile legale pentru ca asemenea încălcări ale drepturilor pe care le are orice grup parlamentar de a-şi desemna, în conformitate cu algoritmul politic şi cu propria voinţă politică, membrii, în diversele comisii, să fie respectat”, a susţinut deputatul AUR într-o conferinţă de presă.
Andrușceac a mai spus că de vină sunt cei din arcul guvernamental, care ar fi „orchestrat” acţiunea:
„Toate discuţiile din Biroul permanent şi din Comitetul liderilor au fost de-a dreptul lipsite de substanţă în ceea ce priveşte legalitatea acţiunii pe care au orchestrat-o colegii din coaliţia de guvernare, astfel încât doar cei din actualul arc guvernamental să participe la aceste alegeri parţiale din Statele Unite în calitate de observatori”.
„Este un lucru fără precedent, pe care nu îl vom lăsa trecut nici sub tăcere şi nici fără urmări la nivel legislativ”, a dat asigurări acesta.