Analiză. JD Vance: „Liderii politici sunt îngroziți de propriul popor”
de Octavian Știreanu
JD Vance despre anularea alegerilor: „Liderii politici sunt îngroziți de propriul popor”. Este explicația dată de Vicepreședintele SUA deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din România. Nimic nu mai poate fi adăugat după această frază.
JD Vance a făcut această afirmație într-un interviu publicat de Wall Street Journal, înainte de istoricul său discurs în cadrul Conferinței pentru Securitate de la Munchen. Anularea alegerilor a fost o decizie născută din spaima liderilor politici. Mai întâi a celor de la Bruxelles și abia apoi a celor de la București. Istoria factuală a zilelor dintre 2-6 decembrie – săptămâna neagră a democrației românești – confirmă că rezultatul din primul tur a îngrozit la culme sistemul și propaganda aservită sistemului.
Îngrozită de rezultatul votului a fost, înainte de toate, președinta CE, care, în dimineața de sâmbătă (!) ce a urmat nopții în care CCR și-a anunțat decizia, l-a felicitat pe Iohannis pentru decizia barbară a CCR. Ursula von der Leynen este compromisă din cauza deciziilor absurde pe care le-a impus statelor membre ale UE. Consecințele autarhiei bruxeleze sunt catastrofale pentru starea economică a UE. Raportul Draghi, publicat toamna trecută, pune o oglindă dureroasă în fața președintei C.E. Scaunul acesteia se clatină. Iar tot ce-i mai lipsea ar fi fost să se trezească în Consiliul European cu încă un președinte suveranist.
Iohannis a înțeles ordinul și l-a îndeplinit întocmai și la timp. Drept pentru care, în acea dimineață, a și primit mulțumirile cuvenite. Acesta este explicația reală a anulării alegerilor.
„Dacă fugiți de frica propriilor votanți, nu contați pe America”
Vicepreședintele SUA a afirmat în mod clar, la Munchen, că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut „pe baza suspiciunilor șubrede (flimsy, în engleză n.r.) ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali”.
„Din ce înțeleg lucrurile, argumentul a fost că dezinformarea rusească a infectat alegerile românești. Dar le cer prietenilor mei europeni să se uite în perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclamă pe social media să vă înfluențele alegerile, noi cu siguranță credem, puteți condamna acest lucru pe scena mondială. Dar dacă democrația poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătite pe reclame digitale de o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la început”, a continuat Vance.
Acest pasaj a fost interpretat rapid de propagandiștii sistemului exact pe dos.
Trompetele A3 care au salutat decizia CCR, criticată acum și de Administrația SUA, au acționat la comandă, aruncând pe piață o manipulare mizerabilă. Încremeniți, din prostie și ticăloșie, în paradigma amestecului rușilor, ei au încercat să minimalizeze mesajul vicepreședintelui SUA, spunând că acesta ar fi „recunoscut” acest amestec.
În realitate, vicepreședintele SUA a contestat ideea că o democrație poate fi distrusă cu ajutorul publicității digitale dintr-o țară străină. Este evident pentru orice minte normală că J.D. Vance a admis ipoteza trâmbițată de propaganda de la București doar pentru a putea s-o combată. El a spus că, „din câte înțeleg lucrurile, argumentul a fost că dezinformarea rusească a infectat alegerile românești”. Or, afirmă vicepreședintele SUA, acuzațiile de dezinformare sunt „cuvinte urâte din perioada sovietică”, menite să ascundă fuga liderilor politici din fața evidenței populare, situație în care aceștia nu pot conta pe susținerea SUA. „Dacă fugiți de frica propriilor votanți, America nu poate face nimic pentru voi”, a spus foarte clar Vicepreședintele SUA.
Acesta este un avertisment și pentru cei din România care, „îngroziți de votul propriului popor”, pregătesc prin fel de fel de tertipuri interzicerea unui candidat care nu e pe placul sistemului.
„Afirmații șocante pentru urechile americanilor”
Trompetistul regimentului de la A3 a afirmat că, pentru remarcile critice ale ale lui Vance, vinovați sunt conducătorii statului român, care n-ar fi furnizat partenerului strategic „probele” acestui amestec al rușilor, astfel încât să nu fim citați la negativ taman într-o conferință atât de importantă.
Acele probe n-au fost prezentate pentru că ele nu există.Întregul discurs al vicepreșeintelui SUA pune accentul pe respectarea votului popular, nu pe întărirea sistemului securist care ar fi trebuit să găsească probe chiar și acolo unde acestea sunt imposibil de găsit. Alegerile au fost anulate pentru că liderii politici, europeni și români, sunt îngroziți de propriul popor, cum spunea Vance. „Democrația se bazează pe principiul sacru că vocea poporului contează. Nu există loc pentru firewall-uri”, a declara vicepreședintele SUA.
Trimiterile repetate pe care vicepreședintele SUA le-a făcut la anularea alegerilor din România sunt semnificative în sine pentru surprinderea produsă în America de decizia Curții Constituționale.
JD Vance a bătut obrazul tuturor liderilor politici europeni, care, „de ani de zile”, dădeau asigurări că toate finanțările și ajutoarele primite din SUA erau folosite „în numele valorilor noastre democratice comune, ca o apărare a democrației. Dar când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să anuleze altele, ar trebui să ne întrebăm dacă ne menținem la un standard suficient de ridicat”, a spus JD Vance.
Vorbind despre „înalți funcționari care amenință să anuleze alte alegeri”, JD Vance făcea referire – fără să-l numească – la fostul comisar european Thierry Breton, care „a apărut recent la televizor și părea încântat că guvernul român tocmai a anulat un întreg scrutin”, încât sugera că „același lucru s-ar putea întâmpla și în Germania”. Astfel de declarații „sunt șocante pentru urechile americanilor”, a menționat vicepreședintele SUA.
„Nu le-a plăcut ideea că se poate vota altfel decât vroiau ei”
Vicepreședintele SUA consideră că efortul onest spre consolidarea democrației este în altă parte decât spre a pune în cârca unor adversari externi culpe neprobate: „Amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult față de Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern; ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior, retragerea Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii”, a spus JD Vance.
Propagandiștii extaziați ai deciziei antidemocratice prin care s-au anulat alegerile sunt parte ai acestei „amenințări interne”. Partenerul strategic se declară îngrijorat de „retragerea Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale”. Respectarea votului popular este una dintre aceste valori. „Democrația se bazează pe principiul sacru că vocea poporului contează. Nu există loc pentru firewall-uri”, declara JD Vance.
Acest lucru ar trebui înțeles de toți, de la vlădică la opincă. Discursurile paranoide ale propagandei care susține orbește o decizie profund antidemocratică a CCR, dezavuată în mod public de vicepreședintele SUA, sunt la fel de nocive pentru democrație ca și realitatea că, așa cum spunea JD Vance, unora „pur și simplu nu le place ideea că cineva cu un punct de vedere alternativ ar putea exprima o opinie diferită sau, Doamne ferește, ar putea vota diferit sau, chiar mai rău, ar putea câștiga alegerile!”.
Liderii politici și propagandiștii sistemului sunt îngroziți că propriul popor ar putea să voteze altfel decât vor ei.