Politică

Ajutorul de stat de 34 milioane de euro acordat de România pentru Blue Air în 2020 este incompatibil. Comisia ordonă recuperarea sa 

Comisia Europeană a anunțat vineri că ajutorul de stat de aproape 34 milioane de euro acordat de România pentru Blue Air în anul 2020 este incompatibil, iar instituția ordonă recuperarea sa. Amintim că Blue Air a intrat în insolvență în martie 2023.

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat. România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei).

În aprilie 2023, Comisia a inițiat o investigație detaliată pentru a evalua dacă un plan de restructurare a companiei aeriene Blue Air și măsurile de ajutor implementate în sprijinul planului respectau normele UE privind ajutoarele de stat.

Blue Air se confrunta cu dificultăți financiare din 2019. În august 2020, Comisia a aprobat două măsuri în favoarea companiei aeriene: (i) o garanție publică de aproximativ 28 de milioane de euro (aproximativ 137 de milioane de lei) pentru a acoperi daunele cauzate direct de pandemia de coronavirus și (ii) o garanție publică de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane de lei) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parțial nevoile de lichidități ale Blue Air în următoarele șase luni.

România a fost de acord ca, în cazul în care garanția publică aferentă împrumutului pentru salvare nu va înceta după șase luni de la prima plată a ajutorului care a avut loc în octombrie 2020, să comunice Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air. În aprilie 2021, România a comunicat un plan de restructurare care a fost apoi actualizat de mai multe ori. În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul și a preluat o participație de 75 % în societatea Blue Air, după ce compania aeriană și-a suspendat activitatea în septembrie 2022.

În urma investigației sale aprofundate inițiate în aprilie 2023, Comisia a concluzionat că planul de restructurare a Blue Air nu era fezabil, coerent și suficient de amplu pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene într-un termen rezonabil și fără să denatureze în mod nejustificat concurența pe piața unică. Această concluzie a fost coroborată de incapacitatea Blue Air de a-și menține activitatea și de cererea sa, din martie 2023, de deschidere a procedurii de insolvență. Planul de restructurare nu a fost actualizat nici în urma încetării activității, nici a inițierii investigației aprofundate.

Amintim că în martie 2023 compania aeriană Blue Air a intrat în insolvență, după ce Tribunalul București i-a admis cererea.

Statul român a preluat, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, compania Blue Air la finele anului 2022, în contul unui ajutor de stat de peste 300 de milioane de lei acordat în vara lui 2020.

Compania aeriană low-cost Blue Air figura în evidențele ANAF cu obligații de plată în sumă totală de 402,52 milioane lei, scria Profit.ro la începutul lunii ianuarie 2023. Din această sumă, 336 de milioane de lei sunt obligații de plată rezultate din ajutorul de stat acordat companiei în 2020, în contextul pandemiei de coronavirus.

Reamintim că Blue Air a oprit pe 6 septembrie 2022 toate zborurile, dând vina pe blocarea conturilor de către Administrația Fondului de Mediu. Decizia a dus la blocarea a mii de pasageri în aeroporturi din România și din străinătate. Blue Air acumulase o datorie de 28 de milioane de lei cauzată de neplata certificatelor de mediu, obligatorii pentru toate companiile aviatice.

Conturile Blue Air au fost deblocate o zi mai târziu, iar compania a spus că va relua zborurile din 10 octombrie. A revenit după câteva săptămâni și a spus că nici după 10 octombrie 2022 nu va mai efectua vreun zbor.

Luna următoare, Ministerul Finanțelor a cerut băncii de stat Eximbank să analizeze executarea garanției privind ajutorul de stat acordat Blue Air în vara anului 2020.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button