A dorit să-și fiarbă apa dar a provocat un incendiu mare în California. Incendiul nu a fost lichidat nici acum
O femeie care se afla într-o drumeție este acuzată că a provocat ultimul incendiu devastator izbucnit în California în urmă cu o săptămână, incendiu care nici măcar acum nu a fost lichidat.
Incendiul – numit de autorități Fawn Fire – a izbucnit în timp ce Alexandra Souverneva, 30 de ani, fierbea apă, potrivit unei plângeri penale a biroului procurorului districtului Shasta din California, relatează CNN.
Alexandra Souverneva se confruntă cu acuzații grave, pentru care riscă până la 9 ani de închisoare, însă încadrările pot fi schimbate pentru că ancheta este în curs, iar incendiul este încă în desfășurare.
Fawn Fire a început pe 22 septembrie și a cuprins rapid vegetația de pe aproximativ 27,5 kilometri pătraţi. Peste 1.600 de pompieri au luptat cu flăcările izbucnite în nordul statului California.
Zeci de clădiri au fost distruse de flăcări, iar mii de oameni au fost evacuați. Guvernatorul Gavin Newsom a declarat stare de urgență în comitatul Shasta. Souverneva a pledat nevinovată, au spus autoritățile.
Femeia se afla într-o drumeție pe data de 22 septembrie, fiind văzută lângă Mountain Gate, în nordul Californiei. Potrivit anchetei, femeii i s-a făcut sete la un moment dat, a descoperit o baltă, dar pentru că apa nu părea potabilă, a decis să o fiarbă.
„A spus că a încercat să facă un foc pentru a fierbe apa, dar că totul era ud și nu a reușit să-l aprindă, după care și-a continuat drumul”, se spune în plângere.
Souverneva a fost cea care a alertat autoritățile, iar mai târziu, în baza probelor, a fost reținută. Cauțiunea a fost stabilită la suma de 150.000 de dolari, iar următoarea înfățișare în instanță va fi pe data de 5 octombrie.