Internațional

Ucraina va trece la alfabetul latin. Chirilica să rămână doar la ruși

La 11 septembrie, în cadrul unui interviu acordat pentru Radio  Libertarea (filiala ucraineană a postului Radio Europa Liberă), secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare (CSNA) din Ucraina, Oleksiy Danilov, a declarat că limba ucraineană ar trebui convertită din chirilică în latină.

„Cred că acesta va fi unul dintre lucrurile fundamentale, că trebuie să scăpăm de alfabetul chirilic și să trecem la alfabetul latin”, a declarat secretarul CSNA printre alte afirmații privind securizarea Ucrainei față de Federația Rusă.

De asemenea, acesta a menționat necesitatea utilizării în paralel a două limbi în Ucraina, iar cea de-a doua,  să fie limba engleză.

„Engleza trebuie să fie o necesitate. Dacă vorbim despre lumea civilizată, atunci engleza este limba comunicării civilizate. Și trebuie să înțelegem că toată lumea ar trebui să știe engleza. Pentru cei care sunt deja în vârstă este mai dificil, aceasta este oarecum o problemă, dar începând de la grădiniță ar trebui să fie (impusă) în școli”, este convins Danilov.

Cu câteva luni înainte,  Danilov a mai promovat această idee în cadrul Forumului „Ucraina 30. Cultură. Mass-media. Turism”, unde a susținut că Ucraina trebuie să se protejeze de “războiul lingvistic declanșat de Federația Rusă”, introducând mai activ limba engleză în programele de pregătire ale tinerilor.

Referitor la Radio Europa Liberă (Radio Svoboda/Libertatea), autoritățile ruse consideră că postul finanţat de Washington, care acoperă inclusiv activităţile opoziţiei ruse, are statutul de “agent străin”. Din acest motiv, în prima parte a anului, filiala din Moscova a fost amendată cu aproximativ 775.000 de euro și somată privind posibila blocare a funcționării în  Rusia.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button