Politică

Marius Lulea: Credința și FAMILIA nu reprezintă doar doi piloni de bază ai AUR ci ai națiunii române

Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, consideră că în aceste zile s-a impus o falsă agendă publică a minorităților sexuale, care ea nu există în satele și orașele românești, iar problemele reale ale românilor sunt nivelul de trai, distrugerea zootehniei românești, lipsa unui program de indistrualizare, case ieftine pentru români, alocații pentru creșterea natalității, educația derizorie și sistemul de sănătate falimentar.

„Uniți vom învinge!

Credința și Familia nu reprezintă doar doi piloni de bază ai AUR ci ai națiunii române.

Partidele politice nu sunt importante, ele reprezintă simple instrumente ce ar trebui să pună în aplicare voința poporului, nu să o impună pe a lor.

Unii își imaginează că ei sunt cei deștepți, că indiferent de ce fac sau zic poporul îi ca urma, căci ei sunt deștepți iar poporul este prost. Există persoane care pornesc cu gânduri bune dar pe drum se pierd în aroganță, uită de români, se consideră mai presus de ei, nu reprezentanții lor.

Niciodată nu m-au impresionat costumele scumpe și mașinile de fițe, am fost impresionat de salopeta murdară și tractoarele de pe câmp. Acolo este respectul.

Poporul este însă deștept și mai înțelept decât cred politicienii. Românii au proprii ochi și propriile urechi, politicienii se mint doar pe sine, distanțându-se față de români.

În aceste zile s-a impus o falsă agendă publică, cea a nu știu căror minorități sexuale. Este o agendă falsă, ea nu există în orașele românești, în satul românesc, unde normalitatea domină, nu irealitatea din spațiul virtual. Degeaba se chinuie unii să aducă la firul ierbii niște probleme care nu există, românii știu prea bine care este normal și ceea ce nu este normal.

Problemele reale ale românilor sunt nivelul de trai, distrugerea zootehniei românești, lipsa unui program de indistrualizare, case ieftine pentru români, alocații pentru creșterea natalității, educația derizorie, sistemul de sănătate falimentar nu datorită lipsei banilor ci pentru că ei sunt furați.

Ni se aruncă câte o temă falsă și uităm ce este important.”, a scris vicepreședintele AUR, Marius Lulea, pe pagina sa de Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button