Liviu Dragnea e sistemul. Să spună tot ce știe!
Liviu Dragnea nu este doar o parte a sistemului, el este chiar sistemul, cel care conducea România până acum ceva timp. Pierderea bătăliei electorale a făcut ca el să fie cel de după gratii în timp ce Klaus Iohannis este președinte, însă situația putea fi și invers.
Un grup local de mafioți organizați în interiorul PSD au reușit să distrugă un județ parazitându-l, pentru ca apoi cu acele resurse să promoveze în vârful partidului și apoi a României toate rebuturile găsite.
A furat, dar a dat și la alții- aceasta pare să fie zicala după care Românii se ghidează. Liviu Dragnea a făcut foarte mult rău românilor și toți cei care sunt asemenea lui. Ei conduc de mai bine de 30 de ani România, dar o conduc cu piciorul pus pe accelerație și roțile îndreptate exact spre un zid.
Liviu Dragnea nu este deținut politic, Liviu Dragnea este singurul care a fost condamnat pentru această faptă penală, dar putea să fie oricine în locul său. Nu înseamnă că el este nevinovat, înseamnă că doar pe el au vrut să îl dea într-o parte.
Sunt hoții cu mult mai mari care s-au făcut sub ghidarea nemijlocită a acestuia, dar acestea au rămas nepedepsite, sistemul din care face parte a dorit doar să îi trimită un avertisment: nu te întoarce împotrivă, stai liniștit în banca ta.
Acum se va vedea momentul adevărului: va scoate Liviu Dragnea asul din mânecă și va prezenta românilor informații din interior, sau va sta liniștit alături de tânăra sa prietenă și își va trăi bătrânețile liniștit. Cel mai probabil se va dovedi că el este parte a sistemului, chiar tăticul său, din moment ce românii nu vor afla de la el nimic nou.