Paleologu, Cristi Diaconescu și Mihai Neamțu refuză candidatura la Primăria Bucureștiului. De nevoie, candidează Băsescu

Teodor Paleologu, Cristian Diaconescu și Mihai Neamț sunt doar trei dintre numele vehiculate pentru a se lansa în cursa pentru București din partea Partidului Mișcarea Populară.
Preluat de către eurodeputatul Eugen Tomac de la Elena Udrea, pe fondul problemelor de natură penală din vremea în care a fost ministru la dezvoltare, partidul lui Traian Băsescu nu găsește soluții și primește refuzuri pe linie.
Pare că nimeni nu este dispus să se arunce într-o bătălie benefică numai pentru partid, adică dispus să tragă după sine lista pentru consilieri locali.
Așa că lupul bătrân, Traian Băsescu, va fi din nou luptătorul de serviciu, asta deși funcția ar reprezenta o retrogradare mai mare decât poziția de europarlamentar, iar o luptă pierdută îi va știrbi și mai mult imaginea.
Acum câteva luni fostul președinte cerea să se strângă rândurile în jurul lui Nicușor Dan, dar astăzi se uită pe cifrele politice și pare că acest joc va face din partidul său principalul pierzător. Practic cu Nicușor Dan în față voturile se vor duce preponderent spre PNL și USR.
- SURSE AUR: Guvernul Adrian Veștea va trece de votul Parlamentului
Guvernul Adrian Veștea va trece de votul Parlamentului, au dezvăluit surse din interorul partidului AUR pentru 60MMEDIAGROUP.RO. Conform informațiilor noastre, Cabinetul propus de Adrian Veștea va trece de votul Plenului reunit al Parlamentului. SURSE AUR: Guvernul Adrian Veștea va trece de votul Parlamentului Înainte de startul ședinței de plen, surse din AUR ne-au declarat că Guvernul propus de Adrian Veștea va trece de votul parlamentarilor. Reamintim că și o parte dintre parlamentarii PNL vor vota Guvernul Adrian Veștea, așa cum am scris zilele trecute. Adrian Veștea a anunțat că a bătut palma cu George Simion În această seară, Adrian Veștea, … - Adrian Veștea anunță după convocarea la George Simion că a promis AUR să introducă măsurile cerute în programul de guvernare
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat luni la ieșirea din sediul AUR că a promis AUR să introducă măsurile cerute de partidul în programul de guvernare. Veștea fusese convocat de George Simion la negocieri la sediul AUR pentru voturile necesare ca guvernul său să treacă. ”Am discutat o serie de măsuri economice dorite de AUR. I-am asigurat de toată disponibilitate pentru toate aspectele care nu vor avea impact economic în așa fel încât să le pot include. Am deschidere pentru orice solicitare”, a spus Veștea. ”În această seară vom merge la învestire și vom solicita ca parlamamentarii care au fost … - Marian Neacșu (PSD) vrea coaliție cu AUR: Trebuie să avem un guvern cu susținere parlamentară reală
Marian Neacșu (PSD), propus ministru de Interne și vicepremier în guvernul Veștea, a declarat că e de acord cu negocierea lui Adrian Veștea cu AUR și a spus că ”trebuie să avem un guvern cu susținere parlamentară reală”. ”E corect că dl Veștea discută cu AUR. E decizia lui și o respect”, a mai spus Neacșu. Întrebat dacă partidul extremist AUR a devenit frecventabil, Marian Neacșu a spus că ”AUR e partidul alături de care am semnat și am votat o moțiune de cenzură”. Întrebat dacă AUR va cere postul de președinte al Senatului la negocierile cu Veștea și PSD, … - Sorin Cîmpeanu, despre negocierile cu AUR: „Dacă contribuie la deblocarea situației, e un partid responsabil”
Sorin Cîmpeanu, propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul Veștea, a declarat luni seară, după întâlnirea de la sediul AUR, că discuția a fost una „constructivă” și că nu s-a discutat despre funcții. Sorin Cîmpeanu a fost alături de Veștea la sediul AUR Cîmpeanu l-a însoțit pe premierul desemnat Adrian Veștea la sediul AUR, unde acesta a avut o întâlnire cu George Simion înaintea votului de învestire din Parlament. „A fost o discuție constructivă, în care s-a înțeles nevoia României de a avea un guvern stabil”, a declarat Sorin Cîmpeanu. El a spus că în cadrul întâlnirii au fost … - Surse: George Simion a luat sacoșele pentru a vota guvernul Veștea! Scandal monstru în partidul AUR
Partidul AUR traversează una dintre cele mai grave crize interne din istoria sa, după ce au apărut informații explozive conform cărora liderul George Simion ar fi acceptat „sacoșele” — expresie consacrată în politica românească pentru mita politică — în schimbul votului favorabil acordat Guvernului Veștea. Conform surselor din interiorul partidului, George Simion ar fi negociat în culise susținerea guvernului condus de Adrian Veștea, abandonând astfel linia declarată a partidului și trădând așteptările bazei electorale care a votat AUR tocmai pentru a sancționa vechea clasă politică. Dacă acuzațiile se confirmă, este vorba despre un episod de o gravitate excepțională: un partid … - Tensiuni în AUR înaintea votului pentru Guvernul Veștea? Peiu a turbat după decizia lui Giordano: Se visa ministru!
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat luni că s-ar retrage din funcțiile politice dacă liderul formațiunii, George Simion, i-ar cere să voteze pentru învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea. Declarația vine în contextul în care Adrian Veștea poartă negocieri cu AUR pentru a obține sprijinul necesar trecerii Cabinetului prin Parlament. Petrișor Peiu: „Mă retrag” Invitat la emisiunea „Marius Tucă Show” de la Gândul, Petrișor Peiu a fost întrebat ce ar face dacă George Simion le-ar cere parlamentarilor AUR să voteze Guvernul Veștea. „Mă retrag. (Poftiți?) Mă retrag în banca mea. O să învăț văd și eu o lecție … - S-a bătut palma între George Simion și Adrian Veștea! Giordano e fericit
La sediul AUR a avut loc o întâlnire extrem de importantă între premierul desemnat Adrian Veștea și liderul AUR, George Simion. La final, nici unul dintre cei doi lideri nu a dat un răspuns tranșant privitor la o eventuală înțelegere, dar asta pentru că s-a făcut o înțelegere politică mai complicată. Unii parlamentari de la AUR vor vota Guvernul Conform surselor noastre, pentru a nu încălca linia politică, George Simion va ”scăpa de sub control” câțiva parlamentari AUR și aceștia vor intra în sală să voteze guvernul Veștea. În funcție de nevoile guvernului Veștea, în sală vor intra suficienți parlamentari AUR și vor … - Directorul Fabricii de Arme Cugir și-a dat demisia. Decizia vine după valul de greve ale angajaților
Directorul general al Fabricii de Arme Cugir, Radu Coroamă, și-a dat demisia din funcție, în contextul tensiunilor din cadrul companiei și al protestelor repetate ale angajaților din ultimele luni. Informația a fost confirmată chiar de Radu Coroamă într-o discuție telefonică cu jurnaliștii de la Ziarul Unirea. „Fostul director general nu a dorit să precizeze data exactă la care şi-a depus demisia şi nici motivele care au stat la baza acestei decizii”, notează publicația locală. Demisie în plină criză la Fabrica de Arme Cugir Demisia survine într-o perioadă dificilă pentru Fabrica de Arme Cugir, una dintre cele mai importante unități din industria de … - Omul din spatele „entuziasmului” online pentru Bolojan: cine este Lucian Despoiu și de ce ridică semne de întrebare legăturile sale cu Oradea
Jurnalistul Silviu Mănăstire dezvăluia recent, la România TV, faptul că întreaga campanie digitală a premierului demis Ilie Bolojan ar fi coordonată de Lucian Despoiu. Informația readuce în atenție profilul discret al unuia dintre cei mai controversați consultanți români din zona marketingului politic online. Despoiu este cunoscut ca fondator al Kondiment și Majoritas, companie specializată în campanii digitale, care afirmă că a lucrat în peste 40 de țări din 2008, dar numele său apare și în contexte sensibile, cum ar fi acuzații de folosire controversată a datelor alegătorilor în Grecia, firme cu structuri în Hong Kong, legături de afaceri cu Oradea și proiecte promovate … - Trădătorul Simion își linge rănile la București, la braț cu „măcelarul de la ICE”: O întâlnire halucinantă cu „Micul Napoleon” al frontierelor americane
Într-o încercare disperată de a-și resuscita imaginea politică și de a masca izolarea sa tot mai evidentă, liderul AUR a bifat o nouă mișcare de PR care frizează absurdul. Trădătorul George Simion își linge rănile pe plan intern căutând validare externă în cele mai controversate colțuri ale politicii americane. Zilele acestea, Simion s-a afișat în România alături de Gregory Bovino, un personaj sumbru, supranumit de criticii săi „măcelarul de la ICE” (Immigration and Customs Enforcement). Cine este noul idol al lui Simion? Gregory Bovino nu este un diplomat de carieră, ci un fost oficial al vămilor americane, cunoscut pentru abordările … - Cum s-a desfășurat ultima emisiune a lui Ciprian Ciucu la Denise Rifai. Glume, laude și momente de familiaritate între cei doi
Dosarul de corupție în care primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de procurorii DNA că ar fi beneficiat de servicii de promovare electorală și consultanță în schimbul sprijinirii unor demersuri administrative a adus în prim-plan și numele realizatoarei TV Denise Rifai. Între politicianul liberal, Ciprian Ciucu, și vedeta TV Denise Rifai a fost mereu o relație de apropiere profesională, așa cum reiese și dintr-o emisiune de anul trecut de la Fanatik. Acum, după ce a fost urmări penal pentru fapte de corupție denunțate de Denise Rifai, edilul a spus că nici nu o cunoaște pe a aceasta. Declarația sa avea o … - Ilie Sărăcie nu se dă dus de la Palatul Victoria: Crede că nu vom avea guvern până în toamnă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, la Digi24, că România riscă să rămână fără o formulă guvernamentală nouă până spre toamnă, în condițiile în care urmează vacanța parlamentară, iar actuala configurație fragmentată a Legislativului face extrem de dificilă strângerea unei majorități funcționale pentru învestirea unui nou executiv și pentru adoptarea rapidă a pachetelor de reformă. În intervenția sa, Bolojan a spus că realitatea politică din Parlament și apropierea lunilor de vacanță parlamentară complică serios orice încercare de formare rapidă a unui nou cabinet. Bolojan: urmează două luni critice, iar timpul pentru o nouă majoritate este foarte scurt Liderul liberal a … - Nicușor Dan, surprins la Bruxelles la masă cu Rareș Bogdan (PNL), contestatar al lui Ilie Bolojan, Victor Negrescu (PSD), Eugen Tomac și șeful SPP, Lucian Pahonțu, înaintea Consiliului European
Președintele Nicușor Dan a participat la o întâlnire care ar fi avut loc la Bruxelles înaintea reuniunii Consiliului European din 18 iunie. La masă, alături de șeful statului, apar europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, unul dintre criticii lui Ilie Bolojan din interiorul partidului, propus duminică la Congresul PNL pentru excludere, Victor Negrescu (PSD) – vicepreședinte al Parlamentului European -, Eugen Tomac – fost premier desemnat – și directorul Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu. Întâlnirea surprinsă în imagini a avut loc după desemnarea de către Nicușor Dan a lui Adrian Veștea (PNL) să formeze guvernul și al conflictelor din interiorul …











