Internațional

Avertisment sumbru de la Moscova: Serghei Lavrov pune pe masă scenariul unui război cu Europa, dar susține că Rusia ține ușa deschisă pentru țările „non-ostile”

Rusia nu şi-a închis niciodată uşile în raporturile sale cu Occidentului şi este dispusă să coopereze cu ţările occidentale care renunţă la atitudinea ostilă faţă de ea, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, exprimându-se în cadrul celei de-a patra Conferinţe internaţionale de la Minsk privind securitatea eurasiatică, care şi-a început lucrările în aceeaşi zi în capitala belarusă, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

Lavrov: Rusia nu vrea şi nu planifică să poarte un război cu Europa, dar este pregătită

Lavrov a subliniat că Rusia nu vrea şi nu planifică să poarte un război cu Europa, dar este pregătită dacă Europa decide să iniţieze un conflict.

„Va fi diferit și foarte scurt”, afirmă Lavrov.

Perspectiva unui dialog direct cu Europa rămâne neclară, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, opinând că Occidentul se îndepărtează de tendinţa obiectivă spre multipolaritate la nivel global.

Evenimentul organizat de Ministerul de Externe din Belarus a reunit peste 600 de reprezentanţi din aproximativ 50 de ţări şi regiuni.

Lukasenko: Amploarea protestelor din întreaga Europă ar trebui să fie un avertisment

Construirea unui model de securitate şi dezvoltare durabilă în Eurasia este o necesitate practică care va aduce beneficii lumii întregi, a afirmat în discursul său de deschidere preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Amploarea protestelor din întreaga Europă ar trebui să fie un avertisment, a spus Lukaşenko, îndemnând ţările UE să caute căi de cooperare.

Criza din Ucraina ar putea declanşa un alt război major, avertizează Lukasenko

Preşedintele belarus a mai afirmat că criza din Ucraina ar putea declanşa un alt război major şi şi-a exprimat speranţa că se va găsi rapid o soluţie paşnică la acest conflict.

Agenda conferinţei de două zile de la Minsk include teme precum controlul armamentului, rolul noilor tehnologii în domeniul securităţii şi dezvoltarea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alcătuită din şase membri: Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Tadjikistan, notează Xinhua.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button