Unirea Basarabiei cu România îi sperie pe putiniștii din țara noastră: De ce tremură „coloana a cincea” în fața reîntregirii naționale
Într-un context geopolitic tot mai volatil, în care granițele Europei de Est sunt redesenate de curajul Ucrainei și de ambițiile imperiale ale Kremlinului, un subiect vechi revine cu o forță nouă pe agenda publică: Unirea Republicii Moldova cu România. Însă, pe măsură ce acest ideal devine tot mai pragmatic și mai necesar, corul vocilor critice devine asurzitor. Cine sunt cei care urlă cel mai tare împotriva reîntregirii? Coincidență sau nu, sunt aceleași voci care, subtil sau direct, fredonează partitura Moscovei.
Frica de unire, mascată în „grijă economică”
În ultimele luni, ofensiva mediatică împotriva apropierii decisive dintre București și Chișinău a atins cote alarmante. Narativul preferat al celor care se opun proiectului de țară este, invariabil, cel al costurilor. „Nu ne permitem”, „avem săracii noștri”, „o să ne tragă Basarabia în jos” — sunt sloganurile aruncate pe piață de analiști de ocazie și politicieni populiști.
Însă, o analiză lucidă a discursului lor scoate la iveală o ipocrizie crasă. Aceiași indivizi care plâng de mila bugetului României în cazul Unirii sunt cei care militează pentru neutralitatea ambiguă a regiunii, o situație care servește exclusiv intereselor Federației Ruse. Pentru acești „putiniști de catifea”, o Românie Mare, puternică, cu ieșire strategică extinsă la Marea Neagră și cu o populație consolidată, reprezintă un coșmar. Nu de falimentul României se tem ei, ci de irelevanța Rusiei în regiune.
Coșmarul Kremlinului: NATO pe Nistru
Unirea Basarabiei cu România nu este doar un act de justiție istorică, ci și cea mai rapidă cale de integrare a teritoriului dintre Prut și Nistru în structurile euro-atlantice. Acesta este, de fapt, punctul nevralgic care activează rețeaua de influență rusă din România.
În momentul în care Unirea ar deveni un fapt juridic, umbrela de securitate a NATO s-ar extinde automat. Pentru propaganda rusă și agenții săi de influență locali, pierderea definitivă a controlului asupra Chișinăului este inacceptabilă. De aceea, vedem o mobilizare exemplară a celor care încearcă să bage zâzanie între românii de pe ambele maluri ale Prutului, inventând diferențe culturale sau exacerbând probleme administrative minore.
Portretul robot al sabotorului Unirii
Cine sunt acești critici vehemenți? Îi vedem adesea promovând suveranismul de fațadă, în timp ce pledează pentru izolaționism. Ei sunt cei care atacă Uniunea Europeană, contestă apartenența la NATO și, simultan, descriu Republica Moldova ca pe o „povară”.
Este o strategie clasică de maskirovka (decepție militară rusă): folosesc naționalismul românesc distorsionat pentru a bloca, paradoxal, cel mai important proiect național. Ei știu că o Românie reîntregită ar deveni un jucător regional de prim rang, capabil să proiecteze stabilitate și prosperitate, anulând șantajul energetic și politic al Moscovei.
Trenul istoriei nu așteaptă după nostalgicii URSS
Reacția virulentă a filorușilor din spațiul public românesc este, poate, cel mai bun indicator că proiectul Unirii este pe drumul cel bun. Panica lor trădează slăbiciunea stăpânilor lor de la Răsărit.
România are datoria morală și strategică de a ignora zgomotul de fond al propagandei. Unirea nu este o tranzacție contabilă, așa cum încearcă să ne convingă mercenarii opiniei publice, ci o investiție în supraviețuirea și demnitatea națiunii. Iar faptul că acest lucru îi sperie pe putiniști ar trebui să fie, pentru orice patriot român, un motiv în plus să susțină reîntregirea.
