Nababul Cosmin Ghiță își face parte singur/ 450.000 de euro pe an la stat! Cum a ajuns Nuclearelectrica o companie cu salarii de top, bonusuri generoase și investiții controversate
Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, conduce una dintre cele mai strategice companii ale statului, iar tocmai de aceea felul în care sunt justificate remunerarea, primele și marile investiții merită privit la microscop. În Raportul de remunerare pe 2024, compania arată că indemnizația fixă brută lunară a directorului general este de 53.778 lei, iar remunerația totală brută pe 2024 ajunge la 2.296.958 lei, din care componenta variabilă este 1.613.340 lei, adică 70% din total.
Miza nu e doar cifra, ci mecanismul: raportul explică faptul că plata variabilă depinde de indicatori și criterii de performanță stabiliți în contractele de mandat, iar pentru directorul general componenta variabilă anuală este setată la 2,5 ori valoarea indemnizației fixe brute anuale. În același document, compania indică „grad de realizare KPI” de 100% pentru directorul general în contextul remunerației variabile pe 2024, ceea ce ridică inevitabil întrebarea dacă țintele sunt calibrate suficient de exigent pentru un operator nuclear cu risc operațional și investițional major, sau dacă sunt suficient de „prietenoase” încât bonusul devine o rutină contabilă.
Dincolo de vârful executiv, raportarea financiară a companiei arată un profil de cheltuieli în care sumele mari sunt împinse în coșuri agregate, greu de verificat din exterior fără detalierea contractelor. În notele la situațiile financiare, apare o linie de „cheltuieli cu serviciile executate de terți” de 121.536.212 lei (individual) în 2024, alături de alte categorii ample la „alte cheltuieli din exploatare”, ceea ce face ca întrebarea despre ce servicii, cu cine, pe ce livrabile și prin ce proceduri să devină una legitimă pentru acționari și public. Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, este una dintre figurile centrale ale acestui tablou. Conform rapoartelor de remunerare publicate de companie, veniturile sale brute anuale depășesc constant două milioane de lei, o parte covârșitoare provenind din componenta variabilă, adică bonusuri de performanță. Într-un singur an, remunerația totală a directorului general a ajuns la aproximativ 2,3 milioane de lei brut, echivalentul a peste 450.000 de euro. Salariul fix lunar depășește 53.000 de lei brut, la care se adaugă bonusuri ce pot ajunge la de câteva ori valoarea salariului anual.
Problema nu este existența unui salariu mare într-o companie strategică, ci lipsa unei corelații clare și inteligibile pentru public între aceste sume și performanța reală. Indicatorii pe baza cărora se acordă bonusurile sunt descriși generic în documentele oficiale, iar gradul de realizare este raportat, în mod repetat, ca fiind de 100%. Această perfecțiune constantă ridică inevitabil întrebarea dacă indicatorii sunt suficient de exigenți sau dacă au fost construiți astfel încât să fie atinse fără dificultate, transformând bonusul într-o componentă aproape automată a venitului.
În paralel cu creșterea spectaculoasă a remunerațiilor de la vârf, cheltuielile totale cu personalul au crescut accelerat în ultimii ani. Informațiile financiare publice arată majorări de ordinul zecilor de procente, ajungând la aproape o dublare într-un interval relativ scurt. Acest fenomen ar fi fost justificabil într-un context de extindere masivă a activității sau de creștere semnificativă a producției. Realitatea este însă mai nuanțată: producția de energie nucleară a rămas relativ stabilă, cu variații minore de la un an la altul, fără salturi care să explice o asemenea explozie a costurilor salariale.
În interiorul companiei au apărut, în spațiul public, informații privind cumulul pensie–salariu, reangajări fără concurs și salarii foarte mari pentru anumite poziții, inclusiv pentru persoane tinere sau cu legături de familie cu foști sau actuali demnitari. Deși nu toate aceste informații au fost confirmate prin documente oficiale detaliate, ele au fost suficient de consistente încât să alimenteze suspiciunea unui sistem în care accesul la funcții bine plătite nu este întotdeauna strict meritocratic. Într-o companie de stat, asemenea suspiciuni nu pot fi tratate cu tăcere, pentru că ele afectează direct încrederea publică.
Un alt capitol sensibil este cel al cheltuielilor cu servicii externe și consultanță. Situațiile financiare ale Nuclearelectrica indică sume de peste o sută de milioane de lei anual pentru servicii prestate de terți, încadrate în categorii largi, dificil de descifrat din exterior. Fără o defalcare clară a contractelor, a furnizorilor și a rezultatelor concrete, aceste cheltuieli devin un teren fertil pentru suspiciuni de risipă sau chiar de direcționare preferențială a fondurilor. Istoria recentă a companiilor de stat din România arată că exact în aceste zone, aparent tehnice și opace, s-au produs unele dintre cele mai costisitoare derapaje.
Cea mai mare vulnerabilitate a Nuclearelectrica rămâne însă zona investițiilor majore. Proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă este estimat la aproximativ șapte miliarde de euro și este prezentat ca un obiectiv strategic național. Un astfel de proiect, prin dimensiune și complexitate, implică riscuri uriașe de depășire a bugetului și de întârziere a termenelor, riscuri bine documentate la nivel internațional în domeniul nuclear. Fiecare an de întârziere și fiecare revizuire de cost se traduc în presiune suplimentară pe bugetul public și pe consumatori.
La fel de controversat este și proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești. Deși promovat intens ca soluție inovatoare și sigură, proiectul se află încă într-o fază de studii și analize, iar deciziile finale de investiție au fost amânate. Cu toate acestea, cheltuielile pentru consultanță, proiectare și parteneriate internaționale au început deja să se acumuleze. În lipsa unui model economic clar, public și verificabil, există riscul ca acest proiect să devină un nou exemplu de investiție costisitoare, cu beneficii incerte și cu pierderi socializate.
Un episod relevant pentru modul în care conducerea gestionează presiunea publică a fost anunțul directorului general privind donarea a 20% din salariu către stat. Gestul a fost prezentat ca unul de responsabilitate, dar nu a fost însoțit de o reevaluare structurală a politicii de remunerare sau de o clarificare a criteriilor de performanță. Pentru mulți observatori, donația a părut mai degrabă o mișcare de imagine decât un răspuns real la problema de fond: de ce salariile și bonusurile sunt atât de mari și cum sunt ele justificate.
Toate aceste elemente conturează un model de guvernanță care ridică semne serioase de întrebare. Avem o companie de stat strategică, cu rol vital în securitatea energetică, în care veniturile conducerii au crescut spectaculos, cheltuielile sunt greu de urmărit în detaliu, iar investițiile de miliarde sunt prezentate optimist, fără o dezbatere publică reală asupra riscurilor. În acest context, suspiciunile de corupție nu apar neapărat dintr-o acuzație punctuală, ci din acumularea de opacitate, dezechilibre și lipsă de răspunsuri clare.
Nuclearelectrica nu este doar o companie, ci un simbol al modului în care statul român își administrează resursele strategice. Atunci când acest simbol începe să fie asociat cu salarii de lux, bonusuri automate și investiții cu randament incert, problema nu mai este una de management intern, ci una de interes public major. Fără o transparență reală, fără audituri independente și fără explicații detaliate pentru fiecare leu cheltuit, suspiciunea va continua să planeze, iar încrederea va continua să se erodeze.
