Fenechiu (PNL): Cel mai probabil PNL merge în opoziție dacă moțiunea de cenzură trece / Suntem de acord cu anticipatele

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a declarat marți, înaintea votului pentru moțiunea de cenzură PSD-AUR care ar putea răsturna Guvernul condus de șeful PNL Ilie Bolojan, că cel mai probabil PNL merge în opoziție dacă moțiunea de cenzură trece.
Fenechiu a mai declarat că dacă se va ajunge în impas, în lipsa asumării unei guvernări PSD-AUR sau în lipsa susținerii unui guvern minoritar, PNL este de acord cu alegerile anticipate.
Parlamentul votează astăzi, într-o ședință care începe la ora 11, moțiunea de cenzură depusă de PSD și partidul extremist AUR împotriva guvernului Bolojan. Liderii PSD și cei ai PNL au negociat febril în ultimele zile cu parlamentarii micilor facțiuni de opoziție, în condițiile în care moțiunea are un număr de semnatari mai mare decât numărul necesar de voturi pentru ca guvernul să pice.