MAFIA CIORDIS – De la Laura Vicol la Lia Savonea: cum să mângâiem pe creștet evaziunea fiscală cu aerul că o combatem

Un amendament adăugat pe furiș la o lege în decembrie 2023 și un incident informatic petrecut zilele trecute la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cele două capete ale unui șir de evenimente care pare să aibă ca finalitate ascunsă favorizarea infracțiunii de evaziune fiscală și obstrucționarea anchetelor care încearcă să o curme.

Contextul este important: judecătoarea Raluca Moroșanu, de la Curtea de Apel București, a relatat într-un interviu pentru Recorder ceva ce nu prea aflăm în fiecare zi: care e atitudinea generală a instanțelor față de anumite infracțiuni. În cazul de față, față de evaziune fiscală.

Raluca Moroșanu a afirmat că la vârful Justiției române este o atitudine favorabilă față de evazioniști, că aceștia trebuie înțeleși, că judecătorii trebuie „să fie oameni” cu ei și că, în general, chestia asta cu evaziunea n-ar trebui să mai stea în domeniul penal, ci să treacă în civil.

Mărturia Ralucăi Moroșanu e confirmată de mai mulți magistrați, care susțin că inclusiv la sesiunile de training de la Institutul Național al Magistraturii li se inoculează asemenea idei umaniste.

Iar stelele par să se așeze – cu mare discreție, ca să nu iasă scandal public – exact în acest sens, printr-o combinație ingenioasă între activitatea de legiferare din Parlament și decizii ale Justiției.

Legea Ciolacu&Ciucă

Totul a început în decembrie 2023, când Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, și-au asumat un obiectiv măreț: combaterea evaziunii fiscale. Așa că, în calitate de parlamentari, cei doi au depus, în procedură de urgență, un proiect de lege semnat doar de ei, menit să combată acest flagel.

Îl combăteau în acest mod: dacă prejudiciul este mai mic de 1 milion de euro, iar evazionistul prins plătește prejudiciul și ceva în plus, scapă de pușcărie. La vremea respectivă această soluție legislativă a stârnit multă vâlvă.

Mai puțină vâlvă a stârnit – deși e cel puțin la fel de important – ce a făcut deputata PSD Laura Vicol, care atunci era președinta Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. Scandalul Nordis încă nu izbucnise.

Proiectul Ciolacu&Ciucă a fost depus la Senat pe 12 decembrie 2023, iar pe 18 decembrie a și fost votat. A doua zi, pe 19 decembrie, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, mai exact în Comisii, acolo unde se pot depune amendamente, care se includ în raportul înaintat Plenului.

Intră în scenă Laura Vicol

Conform raportului, președinta Comisiei Juridice, Laura Vicol, a propus un amendament care stipula că prejudiciul în dosarele de evaziune fiscală, pe care făptașul e de acord să-l plătească ca să scape de acuzații, se stabilește de către organul de cercetare penală prin expertiză de specialitate.

Amendamentul Laurei Vicol însă a căzut la vot în Comisia Juridică. Deci teoretic, n-ar fi trebuit să se regăsească în legea apărută în Monitorul Oficial. Și totuși, prevederea avea să apară în legea promulgată în mai 2024. Cum s-a întâmplat asta? Am accesat stenograma ședinței de plen și acolo nu apare nimic despre vreun amendament. Abia vizualizarea înregistrării video a ședinței avea să lămurească misterul.

După ce a trecut de Comisii, fără amendamentul Vicol, legea a plecat în aceeași zi de 19 decembrie 2023 la Plenul Camerei Deputaților, pentru votul final, acolo unde, conform Regulamentului, nu se mai pot aduce amendamente. Și totuși, s-au adus. Un singur amendament: cel al Laurei Vicol.

S-a întâmplat așa: spre finalul sesiunii de lucru, înainte ca legea Ciolacu&Ciucă să intre la vot final, președintele de ședință, deputatul PSD Alfred Simonis, a anunțat că urmează să se facă o excepție, pentru că era ultima ședință din acel an și că era o lege „importantă nu pentru Putere, ci pentru întreaga Românie”: se va accepta supunerea la vot a unui amendament oral, citit de la tribuna Camerei.

Un alt deputat PSD, Ștefan Popa, s-a prezentat la pupitru și a citit din telefonul mobil, cu aerul că nu prea pricepe ce citește, următorul text:

„Prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate. Suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei. Dispozițiile art. 172-180 Cod procedură penală se aplică în mod corespunzător. Despre dispunerea expertizei va fi încunoștințat suspectul sau inculpatul, persoană fizică sau persoana juridică prin reprezentant, după caz, dându-i acestuia timpul necesar pentru exercitarea deplină a drepturilor sale procesuale”.

Textul a fost imediat supus votului, a fost aprobat și a fost astfel, prin încălcarea Regulamentului, încorporat în lege. Sesizată asupra întregii legi de către USR, Curtea Constituțională a expediat rapid această încălcare, spunând că e o „chestiune de aplicare a Regulamentului”, care nu are „valențe constituționale”.

Legea a fost promulgată de președintele Iohannis pe 10 mai 2024.

„Amendamentului Vicol” și efectele sale

Dar este atât de important „amendamentul Vicol”? Este. Codul de procedură penală nu impune obligativitatea expertizelor de specialitate. Expertizele se efectuează în cauze complexe, de strictă specializare, și pot fi cerute atât de către procuror, cât și de inculpați. Pot fi cerute, dar nu sunt obligatorii. Iar cine le cere le și plătește.

Potrivit unui procuror specializat în evaziune fiscală, în asemenea tip de dosare rareori sunt necesare expertize. De regulă, este suficient un raport de constatare, efectuat de specialiști independenți. Și asta pentru că în materia evaziunii fiscale, provocarea majoră nu este calcularea prejudiciului, care e simplă aritmetică, ci dovedirea caracterului fals al unor operațiuni economice.

Or „amendamentul Vicol” exact asta cere: trebuie obligatoriu expertiză de specialitate pentru calcularea prejudiciului.

Diferența dintre expertiză și raport de constatare se măsoară în timp și bani. Expertiza durează mai mult și costă mai mult. Iar instituirea prin lege a obligației de a fi efectuată expertiza atrage automat obligația procurorului de a o dispune, ceea ce înseamnă că va fi întotdeauna plătită de către stat, nu de către făptaș.

„Ieri am avut un caz. În fața perspectivei de a sta cinci ani la închisoare, omul a fost de acord să plătească prejudiciul ca să scape. Ce expertiză să mai am nevoie aici?”, ne-a declarat procurorul specializat în evaziune fiscală, care ne-a asistat în documentarea acestui material sub condiția anonimatului, spre a nu fi supus represaliilor Inspecției Judiciare.

Mutarea judecătorului Iugan

După intrarea în vigoare a legii Ciolacu&Ciucă, deci inclusiv a „amendamentului Vicol”, mare lucru nu s-a întâmplat. Mulți procurori au continuat să prefere rapoartele de constatare în detrimentul expertizelor. „Eu n-am dispus efectuarea de expertize, pentru că nu am avut nevoie. Recunosc și nu regret”, ne-a declarat candid procurorul care ne-a ajutat la documentarea acestui material.

Asta până în luna mai a acestui an, când o instanță a Curții de Apel București a decis că lucrurile nu mai pot continua așa. Judecătorul Andrei Iugan, care avea de judecat un caz de evaziune fiscală, a decis să sesizeze Înalta Curte, cerând să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care să stabilească care este efectul „amendamentului Vicol” asupra dosarelor de evaziune fiscală ajunse în instanțe: lipsa expertizei atrage automat restituirea dosarelor către Parchete sau judecata poate continua și fără expertize?

Andrei Iugan este, de cîteva zile, o mică vedetă. Este judecătorul care, în conferința de presă a Curții de Apel București generată de materialul Recorder, s-a aflat în spatele șefei instanței și, când judecătoarea Raluca Moroșanu și-a rostit scurtul discurs acuzator, și-a dus mâna la gură într-un gest care amintea de babele satului speriate de cine știe de grozăvie. Prezența sa acolo, în acea ipostază, îl califică pe undeva ca făcând parte din „Gruparea Savonea”.

O eroare cu meritele ei

Un complet de 9 judecători ai Înaltei Curți a răspuns solicitării judecătorului Iugan pe 15 decembrie și a decis: „Neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea actului de sesizare a instanței, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror”.

Asta înseamnă că toate dosarele de evaziune fiscală aflate pe rolul instanțelor și în care procurorul nu a dispus efectuarea de expertize se întorc înapoi la Parchete, iar procurorii sunt obligați să ceară expertize, pe care statul trebuie să le plătească. Inclusiv dosarele în care nici procurorul, nici inculpații care vor să plătească prejudicial ca să scape de pedeapsă nu au simțit până acum nevoia de expertize.

Decizia schimbă semnificativ peisajul: orice evazionist va prefera, în loc să plătească prejudiciul,  să-și mai lungească procesul până la efectuarea expertizelor, eventual să propună contraexpertize, până când intervine prescripția.

Potrivit unor surse judiciare, decizia Înaltei Curți a fost luată de o majoritate de 7-2. Toți cei șapte judecători majoritari sunt considerați, prin deciziile luate de-a lungul anilor, ca făcând parte din „Gruparea Savonea”.

Numai că, din cauza a ceea ce pare a fi fost o eroare administrativă, pe portalul Înaltei Curți și în documentele transmise către instanțele și Parchetele din țară a apărut un verdict total opus celui votat: „Neîntocmirea raportului de expertiză NU determină neregularitatea actului de sesizare a instanței și restituirea cauzei la procuror”. Eroarea a avut însă meritul ei: a atras atenția asupra subiectului privind „amendamentul Vicol”, care altminteri ar fi trecut discret pe sub radar.

Hotărârile prealabile pentreu dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțate de Înalta Curte, au de principiu un scop nobil: unificarea practicii judiciare. De altminteri, chiar șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, pare obsedată de acest deziderat. Spre exemplu, în luna noiembrie, la ultimele interviuri pentru accederea la Înalta Curte, ca membru în comisia de interviu, Lia Savonea i-a întrebat pe toți cei șapte candidați ce părere au despre unificarea practicii judiciare.

Unificarea practicii judiciare este un deziderat împărtășit de toată lumea, numai că nimeni până acum nu și-a pus întrebarea: în ce sens trebuie făcută această unificare?

Povestea „amendamentului Vicol” arată cum această unificare poate fi deturnată, printr-o combinație ingenioasă între proceduri parlamentare corupte și decizii judiciare complice.